Antena Meniu Search
x

O echipă Observator a făcut turul Capitalei în încercarea de a găsi locuri unde ne putem spăla pe mâini (Video)

Spălaţi-vă des pe mâini, dacă aveţi unde. Când nu suntem acasă, pare o misiune imposibilă. Cel puţin în Bucureşti, unde abia găseşti o toaletă publică, iar în localuri accesul este interzis. O echipă Observator a făcut turul Capitalei în încercarea de a găsi soluţii.

Francesca Simionescu
de Francesca Simionescu

la 28.05.2020, 23:17

Vezi și
  • În zona Centrului Vechi sunt foarte puține toalete ecologice.
  • La stațiile de metrou există toalete, dar acestea sunt focare de infecție.

Purtarea măştii de protecţie şi spălatul des al mâinilor rămân regulile de aur în lupta cu COVID-19. Oriunde ne-am afla. 

O igienă corectă a mâinilor, ştim deja, este cea mai puternică armă împotriva coronavirusului. Numai că, dacă suntem afară, de cele mei multe ori este o adevărată provocare să găseşti un loc unde să te speli pe mâini. 

În parcuri, toaletele ecologice sunt greu de găsit şi multe nici nu funcţionează. Ca să te poţi spăla pe mâini, trebuie să umbli prin tot Bucureştiul. 

În zonele aglomerate, singura soluţie este să ne încercăm norocul în baruri. 

Am continuat drumul, din Parcul Cişmigiu, şi am ajuns în zona Universitate. Ca să vă daţi seama de distanţă, sunt aproximativ 600 de metri. Pe drum, am încercat să intrăm în mai multe localuri pe care le-am găsit deschise, însă nu am fost primiți decât în unul singur. 

Ni s-a explicat de către un angajat al acelui restaurant că a fost o bunăvoinţă a lui pentru că legea nu îi permite să lase pe nimeni să intre pentru a se igieniza. 

Un spaţiu public unde am putea să ne spălăm pe mâini este la metrou. Cel puţin teoretic. În realitate, în puţine staţii găsim toalete. Iar toate sunt focare de infecţie. 

Toaleta de la metrou este funcţională însă, din păcate, nu găseşti acolo tot ce ar trebui pentru a te spăla corect pe mâini. Aşa că nu ne rămâne altceva decât să continuăm căutările la suprafaţă. 

Mergând prin Centrul Vechi şi întrebând din loc în loc unde am putea găsi un loc unde să ne spălăm pe mâini sau să intrăm la toaletă, am aflat într-un final că există şi toalete ecologice aici. O să încercăm să le găsim pentru că nu sunt semnalizate. 

Am mers aproape un kilometru. Pe toată această distanţă am găsit doar două toalete automate, pentru că acolo îţi poţi igieniza mâinile. A fost o altă provocare mare pentru noi să nu ne atingem faţa cu mâinile murdare pentru că am intrat în contact cu diferite lucruri în tot acest timp în care am făcut această filmare. 

La sfârşitul experimentului, am putea spune că cel mai bine ar fi să avem mereu la noi şerveţele dezinfectante. Pentru că nu se ştie cât de uşor veţi găsi un loc unde să vă igienizaţi mâinile.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Evenimente » O echipă Observator a făcut turul Capitalei în încercarea de a găsi locuri unde ne putem spăla pe mâini (Video)