Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Mai mare decât Maramureşul. Să-i batem, în sfârşit, şi noi o dată la turism". Cum arată pârtia deschisă după 30 de ani de la începerea proiectului

A fost un weekend perfect pentru iubitorii sporturilor de iarnă! Şi asta pentru că e multă zăpadă iar vremea e ideală pentru coborări în viteză pe munte. În Satu Mare, a fost deschisă şi prima pârtie de schi, aşteptată de localnici de mai bine de 30 de ani, de când a fost iniţiat proiectul. Iar cine n-a avut noroc de o pârtie amenajată, s-a descurcat cum a putut. Au adus singuri tun de zăpadă pentru a le face copiilor derdeluş

de Angela Bertea

la 21.01.2024 , 20:08

După un sezon dificil, s au deschis în sfărşit pârtiile şi la Poaina Braşov. Vestea s a raspindit repede aşa ca multi si-au luat schiurile in spate si au plecat pe munte. Cozile la telecabină s au întins pe sute de metri. O dată ajunsi in vârful muntelui insa aşteptarea a merit.

Adiministrator pârtii: Astăzi au fost deschise toate pârtiile din partea superioară a masivului. Iar până jos, cu coborâre pe drumul Roşu şi Sulinar, cu intrare pe sub Teleferic. Stratul are undeva la 50 de centimetri, stare bătută, iar în partea de jos sunt 25-30.

Şi în staţiunea Durău, a fost distracţie intreaga zi.

Vezi și

George Chiriac, administrator parc: În fiecare weekend vor fi petreceri cu dj, cu mc, personaje Disney. Un skypass pe o zi e o 100 de lei. pentru cei care vor varianta de urcări individuale avem o categorie de puncte unde preţurile înep undeva de la 3 lei 50.

Pe acelaşi subiect

În Satu Mare s-a deschis prima pârtie de schi, proiect început în anii 80

Cei care au vrut si mai multă aventură, au încercat pista de tubing - cea clasică sau cea pentru sărituri cu colacul. La Homorod Băi, în Harghita, oamenii s-au bucurat din plin de zăpadă, iar soarele i-a însoţit pe traseu.

În Satu Mare s-a deschis prima pârtie de schi, la Luna Şes. Un proiect început în anii 80, când au avut loc defrişările.

Bărbat: Mai mare decât Maramureşul. Să-i batem, în sfârşit, şi noi o dată la turism. Chiar este o pârtie frumoasă.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare: S-a făcut cale de acces, s-a făcut linie electrică, reţea de canalizare, s-a făcut lac de acumulare pentru apă potabilă şi pentru tunurile de zăpadă. Au fost foarte multe investiţii, undeva între 15 şi 20 de milioane de euro.

Pentru adulți, prețul unui skipass pentru o zi e de 150 de lei, iar pentru copii, 105 lei.

Cine n-are pârtie îşi face repede derdeluş. La Timişoara, în Dumbrăviţa, un bărbat a venit cu un tun de zăpadă de acasă şi a improvizat un derdeluş pentru toţi copiii dornici de distracţie

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Mai mare decât Maramureşul. Să-i batem, în sfârşit, şi noi o dată la turism". Cum arată pârtia deschisă după 30 de ani de la începerea proiectului