Mama Luizei Melencu refuză să dea noi probe ADN: "Nu vor decât ca aceste probe să fie falsificate"
E scandal la Caracal, unde procurorii DIICOT au obţinut mandat pentru a o obliga pe mama Luizei Melencu să-i fie prelevate noi probe biologice. Anchetetatorii vor cere o nouă expertiză genetică în cazul oaselor din lizieră.
E scandal la Caracal, unde procurorii DIICOT au obţinut mandat pentru a o obliga pe mama Luizei Melencu să-i fie prelevate noi probe biologice. Anchetetatorii vor cere o nouă expertiză genetică în cazul oaselor din lizieră. Cum la INML nu a putut fi extras un profil ADN, noile teste ar urma să fie făcute în străinătate sau la un laborator privat din România. Mama Luizei acuză anchetatorii că vor să planteze probe şi să închidă dosarul.
Ieri, procurorii DIICOT au trimis poliţia acasă la mama Luizei. Voiau să obţină noi probe biologice, însă femeia a refuzat. Astfel, anchetatorii au obţinut autorizaţia unui judecător pentru această procedură.
Monica Melencu a fost chemată astăzi la Poliţia Caracal. Cum nu s-a prezentat, riscă să fie adusă cu mandat.
Avocatul familiei Luizei face acuzații grave
Procurorii antimafia susţin că au nevoie de aceste probe pentru o nouă expertiză a rămăşiţelor din lizera de lângă Caracal. Cum Institutul Naţional de Medicină Legală nu a putut stabili dacă oasele aparţineau Luizei, o nouă analiză ar putea fi făcută în străinătate sau la un alt instuitut din ţară.
Potrivit raportului INML trimis la DIICOT, legiştii au stabilit doar că oasele din lizieră aparţin unei adolescente cu vârsta între 15 şi 19 ani, alta decât Alexandra Măceşanu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰