Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Maşină de poliţie, răsturnată după ce a fost izbită de un alt şofer, în Brăila. Un agent a ajuns la spital

Accidentul s-a produs pe o șosea din județul Brăila. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat și un polițist a ajuns la spital.

de Redactia Observator

la 31.08.2024 , 16:10

Potrivit IPJ Brăila, accidentul a avut loc sâmbătă, la ora 13.55. Polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DE 584, în localitatea Viziru, a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au constatat că „o femeie, de 55 de ani, din județul Galați, în urma efectuării virajului la stânga către Brăila, pentru a ieși dintr-o stație peco situată în localitatea Viziru, a acroșat o autospecială de poliție ce se deplasa din sens opus”.

Autospeciala de poliție s-a răsturnat pe carosabil

Articolul continuă după reclamă

Polițiștii au mai stabilit că „autospeciala se deplasa în regim normal și era condusă de un agent de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru, aflat în timpul serviciului”.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero. Șoferul autospecialei a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili cine este vinovat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Maşină de poliţie, răsturnată după ce a fost izbită de un alt şofer, în Brăila. Un agent a ajuns la spital