Antena Meniu Search
x

Medicul Călin Doboș, chirurgul vedetelor, a murit la 48 de ani. Motocicleta pe care se afla a intrat în plin într-un stâlp pe podul Basarab şi aruncată zeci de metri

Sfârşit cumplit pentru medicul Călin Doboș, chirurgul vedetelor. Acesta a murit în urma unui accident rutier, petrecut miercuri pe podul Basarab. 

de Redactia Observator

la 27.10.2022, 23:42

Medicul se afla pe motocicleta sa, când a pierdut controlul şi a ricoşat în stâlpul din beton al podului. Atelajul a zburat la zeci de metri. În urma rănilor, medicul Călin Doboş a murit pe loc. Avea doar 48 de ani, era căsătorit şi avea un băiat de 19 ani.

Ce spun poliţiştii

La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 12:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Șoseaua Grozăvești. Un bărbat în vârstă de 48 de ani, a condus o motocicletă pe Șos. Grozăvești dinspre Piața Leu, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe partea carosabilă.

În urma impactului, conductorului moto i-au fost aplicate manevre de resuscitare la fața locului, din nefericire fără rezultat favorabil, fiind declarat decesul acestuia. Cercetările sunt continuate de către Brigada Rutieră sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului de circulație.

Pe acelaşi subiect

În 2020, fusese condamnat pentru ucidere din culpă

Călin Doboş fusese condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă, după ce o pacientă pe care a operat-o a murit în urma unei intervenții de liposucție. Medicul estetician nu s-a împăcat deloc cu sentința și a încercat să părăsească țara, în speranța că va scăpa de pușcărie. Însă a fost prins la punctul de trecere a frontierei Nădlac II și predat Poliției din Arad.

Vestea morţii medicului a şocat-o pe Bianca Drăgușanu, o apropiată a acestuia. „Este foarte greu să vorbesc, nu-mi găsesc cuvintele, este prietenul meu, cel mai bun doctor cu care am lucrat vreodată, un prieten extraordinar, nu-mi găsesc cuvintele, nu-mi vine să cred, nu pot să cred așa ceva și nu știu ce să spun. Mi se pare că e ireal și că nu e adevărat și nu pot să cred așa ceva. Sunt în stare de șoc și nu îmi găsesc cuvintele prin care să îmi iau rămas-bun de la el... Deci nu a fost doar un prieten și un doctor, făcea parte din familia mea, l-am văzut în arest, am fost la el, a ieșit acum vreo șase luni...”, a declarat Bianca Drăgușanu pentru Spynews.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Evenimente » Medicul Călin Doboș, chirurgul vedetelor, a murit la 48 de ani. Motocicleta pe care se afla a intrat în plin într-un stâlp pe podul Basarab şi aruncată zeci de metri