Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Actorii deplâng moartea Olgăi Tudorache. Mesaje emoţionante în memoria actriţei: 'Acum e linişte, Regina mea mamă!'

Actori cu renume i-au mulţumit Olgăi Tudorache au transmis mesaje emoţionante la despărţirea de "doamna teatrului românesc".

de Redactia Observator

la 18.10.2017 , 09:59

Actori cu renume i-au mulţumit Olgăi Tudorache pentru tot ce a însemnat în teatrul românesc şi au transmis mesaje emoţionante la despărţirea de "doamna teatrului românesc".

Actriţa Carmen Tănase de la Teatrul Odeon a scris pe Facebook un mesaj emoţionant despre "regina mamă" a teatrului românesc: "Acum e linişte, Regina mea mamă! Va mulţumesc pentru tot!". Mesajul a fost însoţit de o fotografie cu cele două artiste ţinându-se de mână. 

Oana Pellea a scris pe Facebook: "Doamna Olga, ... Vă iubesc. Mulţumesc. Dumnezeu să vă ţină sufletul în palma Lui!". 

Articolul continuă după reclamă

Actriţa Olga Tudorache, în vârstă de 88 de ani, a murit în noaptea de marţi spre miercuri, la Spitalul Elias din Capitală, unde era internată din 9 octombrie.

Pe acelaşi subiect

"Români, a murit OLGA TUDORACHE...! O ARTISTĂ cât pământul ăsta! Profesoara mea, mama mea!", a scris Florin Călinescu. "Noapte bună, Olga!", a scris mai târziu actorul. 

Olga Tudorache s-a născut pe 11 octombrie 1929, în comuna Oituz din judeţul Bacău. În anul 1951, a absolvit Institutul de Teatru şi a intrat în echipa Teatrului Tineretului din Bucureşti, unde a jucat până în anul 1966, când instituţia teatrală a fuzionat cu Teatrul Nottara. De atunci, actriţa a jucat la Teatrul Mic, până în anul 1978, la Teatrul Foarte Mic şi la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Olga Tudorache, supranumită "doamna teatrului românesc”, este cunoscută pentru roluri precum Vitoria Lipan din ”Baltagul”, după Mihail Sadoveanu, Beatrice din ”Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, de Paul Zindel, Regina din "Regina mamă", de Manlio Santanelli, spectacol jucat la TNB, şi mama lui Mihai Viteazul în filmul din 1970. 

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la unele produse tradiţionale de Crăciun, din cauza scumpirilor?
Observator » Evenimente » Actorii deplâng moartea Olgăi Tudorache. Mesaje emoţionante în memoria actriţei: 'Acum e linişte, Regina mea mamă!'