Video Mii de srilankezi sărbătoresc Noul An alături de români, însă cu gândul la familiile aflate la mii de km: "Aici este ţara mea de vis"
Petrecere de Anul Nou... în Aprilie. La Alba Iulia, sute de srilankezi, veniţi în România la muncă, au sărbătorit intrarea în noul an. Petrecerea a avut loc pe malul râului Ampoi, iar participanţii au avut parte de mâncare tradiţională, dar şi de dansurile şi muzica specifice ţării din care provin.
Locuitorii din Sri Lanka sărbătoresc Anul Nou în aprilie, când Soarele se mişcă din Casa Peştilor, în Casa Berbecului. Deşi intrarea în Noul An srilankez a avut loc în data de 13 spre 14 aprilie, muncitorii asiatici din Alba Iulia şi alte oraşe din Transilvania au sărbătorit evenimentul abia ieri.
Nipuni Samarasinghe, reprezentantul ambasadei srilankeze: Acesta este un festival de Anul Nou, organizat de către cetăţenii srilankezi din Alba Iulia şi din zonele apropiate, şi simbolizează sfârşitul sezonului de recoltă în Sri Lanka.
Preparate tradiţionale pentru toţi locuitorii
Organizatorii petrecerii i-au invitat, alături de ei, pe locuitorii din Alba Iulia pentru a afla mai multe despre tradițiile şi preparatele sri-lankeze.
- Reacţia unui turist belgian care a mers pentru prima dată cu Mocăniţa în Bucovina: "Doamne! Ce am făcut să...
- Mai puţini turişti străini pe litoralul românesc de 1 Mai, speriaţi de legile antidrog. Reacţia unui jurnalist...
- "Aleg Germania". Zeci de mii de muncitori se pregătesc să plece pe salarii duble în Vest, odată cu intrarea în...
Nativ: Acestea sunt deserturile tradiţionale din Sri Lanka. Pe asta o facem cu lapte de cocos, cu miere, cu caju şi cu făină de orez.
Localnică: Mă bucur să văd oamenii că se adună împreună şi că se bucură, chiar şi departe de ţară, de tradiţiile lor. Şi mă bucur că Alba Iulia e un loc bun pentru ei unde să se poată întâlni şi, de ce nu, să socializeze chiar şi cu localnicii.
România este deja a doua casă pentru mii de cetăţeni străini
Aici şi-au întemeiat familii, au început să înveţe limba şi unii chiar şi-au adus familile de la 6.500 de kilometri distanţă. O parte din veniturile pe care le câştigă merg către famiile lor din Sri Lanka, unde nivelul de trai este cu mult sub ţara noastră.
Tânără: Aici este ţara mea de vis, de aceea am ales să vin aici. Oamenii sunt atât de buni şi totul e atât de frumos şi îmi place să stau aici. Sunt de aproximativ doi ani aici.
Peste 10.000 de srilankezi lucrează în România în domenii precum agricultură, construcţii sau horeca.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰