Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mii de TONE de ARMAMENT, inclusiv LANSATOARE de RACHETE, au plecat din Portul Constanţa către Siria!

România și Bulgaria au jucat un rol-cheie în înarmarea grupărilor rebele din Siria, țară devastată de peste șase ani de război civil, în care au murit, până acum, aproximativ 400 de mii de oameni.

de Redactia Observator

la 13.09.2017 , 09:12

România și Bulgaria au jucat un rol-cheie în înarmarea grupărilor rebele din Siria, țară devastată de peste șase ani de război civil, în care au murit, până acum, aproximativ 400 de mii de oameni.

Facțiunile rebele siriene, sprijinite de Statele Unite, care luptă atât împotriva grupării teroriste Statul Islamic (ISIS), cât și contra dictatorului Bashar al-Assad, au primit arme și muniție trimise inclusiv din portul Constanța. Pe hârtie, aceste exporturi de armament s-au oprit în Iordania și Turcia, dar o investigație BIRN și OCCRP, la care au contribuit și reporteri RISE Project, arată că destinația finală a fost teatrul de război din Siria, scrie RISE Project.

Aproape 1000 de tone de arme și muniție, inclusiv lansatoare de rachete anti-tanc RPG-7, au plecat, în decembrie 2015, din Constanța către porturile militare din Aqaba (Iordania) și Agalar (Turcia).

Articolul continuă după reclamă

Alte 2000 de tone de armament au fost încărcate în martie 2016 din Constanța și, respectiv, portul Burgas,Bulgaria, și au ajuns în portul iordanian Aqaba de la Marea Roșie, în aprilie 2016.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Mii de TONE de ARMAMENT, inclusiv LANSATOARE de RACHETE, au plecat din Portul Constanţa către Siria!