Ministrul Transporturilor vrea să facă plângere penală pe numele fostei şefe de la TAROM
Fosta şefă TAROM a fost audiată ore întregi la DNA, după ce l-a acuzat pe ministrul Răzvan Cuc că i-a cerut să boicoteze moţiunea. Mădălina Mezei le-a spus procurorilor anticorupţie că a refuzat să ţină la sol avioanele care transportau parlamentari din Opoziţie. Şi Cuc ar urma să fie chemat la DNA.
Fosta şefă TAROM a fost audiată ore întregi la DNA, după ce l-a acuzat pe ministrul Răzvan Cuc că i-a cerut să boicoteze moţiunea. Mădălina Mezei le-a spus procurorilor anticorupţie că a refuzat să ţină la sol avioanele care transportau parlamentari din Opoziţie. Şi Cuc ar urma să fie chemat la DNA. "Dacă e vinovat, să demisioneze de îndată", cere premierul Viorica Dăncilă, care a trimis Corpul de control şi la TAROM, şi la Ministerul Transporturilor. În plină controversă, compania aeriană are de astăzi un nou şef.
Aproape patru ore, fosta şefă a TAROM le-a explicat procurorilor anticorupţie cum Răzvan Cuc i-ar fi cerut să ţină la sol sau să întârzie cinci avioane, în ziua moţiunii de cenzură. Totul, pentru a împiedica mai mulţi parlamentari ai opoziţiei să ajungă la vot, spune Mădălina Mezei.
Chiar în seara dinaintea moţiunii, Ministrul Transporturilor a fost filmat în faţa casei Mădălinei Mezei, care spune că l-a refuzat categoric.
Cel puţin cinci parlamentari ai Opoziţiei s-ar fi aflat în aeronavele care au decolat din Timişoara, Satu Mare, Baia Mare şi Oradea. Toţi au ajuns la timp, iar moţiunea a trecut.
N-a trecut însă şi scandalul de la TAROM. Câteva zile mai târziu, Mădălina Mezei a fost demisă. Iar dezvăluirile ei au declanşat anchetă la DNA, dar şi în Parlament, unde o comisie specială va face verificări.
Şi premierul a trimis Corpul de control la Ministerul Transporturilor şi la TAROM.
La DNA ar trebui să ajungă şi Răzvan Cuc, conform unor surse. Ministrul interimar neagă totul şi nu exclude să facă o plângere penală împotriva Mădălinei Mezei.
"După consultarea cu avocaţii mei, dar şi pe baza celor afirmate de către aceasta în faţa organelor judiciare, analizez posibilitatea de a înainta o plângere penală pentru infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare", a fost mesajul transmis de Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.
Scandalul are ecouri şi printre piloţii TAROM, împărţiţi în două tabere după dezvăluirile fostei lor şefe. Disputa s-a lăsat cu telefoane de ameninţare.
Mădălina Mezei este al patrulea manager al companiei de la începutul anului. Peste 300 de angajaţi ar urma să fie daţi afară.
Cu aproape două mii de angajaţi şi 25 de aeronave, TAROM are pierderi anuale de zeci de milioane de euro. Între Ianuarie şi aprilie anul acesta, de exemplu, compania a pierdut 65 de milioane de lei.
Astazi, Consiliul de Administraţie al TAROM a numit un nou manager provizoriu. Asta după ce Valentin Gvinda, propus de ministrul Cuc, a refuzat postul. Cel care va avea misiunea de restructurare a companiei este George Costin Barbu, fostul şef al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰