Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ministrul Educaţiei: "Toate salariile din învăţământ cresc, niciun salariu nu scade. Rugăm cadrele didactice să ne ajute să putem finaliza acest an"

"Toate salariile din învăţământ cresc, niciun salariu nu scade", a ținut să precizeze ministrul Educației, Ligia Deca, într-o conferință de presă susținută la minister. 

de Redactia Observator

la 02.06.2023 , 13:05

"La propunerea reprezentanţilor sindicatelor, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 53/2023, garantăm o creştere de 1.000 de lei brut pe lună pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi, respectiv, de 400 de lei brut pe lună pentru personalul nedidactic. Ca mesaj: toate salariile din învăţământ cresc, niciun salariu nu scade", a spus Deca într-o conferinţă de presă la Ministerul Educaţiei.

"E foarte important să ne întoarcem cu toții în sălile de clasă"

Ligia Deca a afirmat că va oferi "detalii şi exemple" în acest sens pentru a clarifica "anumite confuzii" şi "alte informaţii care nu sunt adevărate" şi care au apărut joi în spaţiul public. "O primă astfel de informaţie a fost legată de avizul Consiliului Legislativ. Dacă veţi consulta acest aviz, veţi vedea că avizul Consiliului legislativ a fost unul favorabil. De asemenea, în cuprinsul avizului nu există nicăieri menţionată sintagma neconstituţională. Există o serie de observaţii, aşa cum este absolut firesc. Ordonanţa de urgenţă a urmat parcursul legislativ, a avut avizul CES, a avut avizul Consiliului Legislativ, ea fiind adoptată chiar ieri, de Ziua Copilului, tocmai pentru a da un semnal apropo de preţuirea pe care o avem pentru profesorii care au grijă de copiii noştri şi îi îndrumă în fiecare zi la şcoală", a mai spus Deca.

Vezi și

Ministrul Educației a făcut apel și la profesori să se întoarcă la catedre de săptămâna viitoare pentru ca toți elevii să-și poată susține examenele de final de gimnaziu sau de liceu. 

„Până acum am reușit să ținem sub control calendarul examenul naționale. Am prelungit perioada de încheiere a mediilor până pe 9 iunie, iar perioada de înscriere la bac tot până pe 9 iunie. Evaluarea națională începe pe 19 iunie. E foarte important, pentru a putea rămâne în acest calendar, să ne întoarcem cu toții în sălile de clasă săptămâna viitoare. În contextul în care acest lucru nu se va întâmpla, va trebui să ne gândim la prelungirea perioadei de închidere a situației scolare și reprogramnări ale examenelor naționale. Având în vedere importanța ca toți elevii să-și poată susține examenele de final de gimnaziu sau de liceu, rugăm cadrele didactice să ne ajute să putem finaliza acest an în bune condiții”, spune Ligia Deca.

Ea precizează că numărul elevilor de clasa a 8-a este de aproximativ 183.000, miar al celor care termină liceul este de circa 142.000. „Pentru aceste sute de mii de elevi avem nevoie să ne întoarcem la școală”, adaugă Deca.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Ministrul Educaţiei: "Toate salariile din învăţământ cresc, niciun salariu nu scade. Rugăm cadrele didactice să ne ajute să putem finaliza acest an"