Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Minune înainte de Crăciun. Băieţelul de 10 ani care a stat minute în şir sub apă, la Aquapark Oradea, şi-a revenit din comă

Minune înainte de Crăciun. Copilul de 10 ani aflat în comă, după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea, şi-a revenit. După trei zile în care a stat intubat, băiatul s-a trezit ca prin minune, conştient şi comunicativ. Doctorii spun că băiatul are toate şansele să se recupereze complet, deşi iniţial se bănuia că a stat aproape 10 minute sub apă. Incidentul şocat a avut loc joi, la un aquapark din Oradea, unde copilul venise în excursie cu clasa. 

de Redactia Observator

la 15.12.2024 , 20:29

Mario era în excursie la Oradea, împreună cu alţi 23 de colegi. Imediat după ce s-au cazat, entuziasmaţi de tobogane, elevii au mers direct în zona bazinelor. Deşi în momentul incidentului minorii erau însoţiţi de trei cadre didactice, iar priscina era supravegheată de mai mulţi salvamari, niciunul nu şi-a dat seama ce se întâmplă. Mario ar fi stat sub apă minute în şir.

O turistă i-a salvat viaţa lui Mario

"Era în bazinul de la aterizări tobogane. Bazinul nu are apă adâncă, apa este până la brâu", spune Anca Burtea, administrator Aquapark. Locul în care Mario a fost găsit are 1 metru şi 20 de centimetri adâncime. "Un minor s-ar fi înecat într-o piscină interioară din interiorul unui complex de agrement din municipiul Oradea", a declarat Alin Laza, purtător de cuvânt IPJ Bihor.

Vezi și

Cea care i-a salvat viaţa micuţului a fost o turistă. Medic rezident la UPU, femeia care se afla în excursie alături de familie nu a ezitat să-i ofere primul ajutor copilului. În sprijinul său a venit ulterior şi asistentul complexului balnear.

Pe acelaşi subiect

"A fost inconştient în momentul în care a fost scos. Pe burtă, cu faţa în apă", a adăugat Anca Burtea, administrator Aquapark. "Noi am intervenit cu balonul din dotare, balonul de aer. Am intervenit cu masaj cardiac. Cu tot ce a ţinut de a-l menţine în viaţă până la sosirea ambulanţei", a precizat Marius Jiroș, asistent medical Aquapark.

Din fericire, după zeci de minute de resuscitare, inima micuţului a început să bată din nou. Însă, medicii l-au transportat în comă la spital. "Creierul omului rezistă fără oxigen maxim trei minute. Aici suspciunea este că ar fi stat sub apă mai mult de cinci, zece minute", spune Dr. Hadrian Borcea, șef UPU SMURD Bihor.

Reacţia tatălui copilului

Pe holurile spitalului, furios, tatăl băiatului i-a cerut socoteală învăţătoarei în grija căreia se afla copilul. "Vedeţi? O mică neatenţie. Vedeţi ce se întâmplă? O mică... micuţa aia neatenţie", spune Lucian Florea, tatăl lui Mario.

Profesoara se apără şi susţine că nu a greşit cu nimic. "Nu au alergat, nu au sărit. Pe un anume tobogan am zis clar că nu se dau. Avem acordul părinţilor, avem tabel nominal, avem planul excursiei, avem toate aprobările", a declarat învăţătoarea copilului.

Cu toate astea, tatăl băiatului exlude ipoteza ca minorului să i se fi făcut rău din cauza unei probleme de sănătate. "A fost sănătos. Am actele care dovedesc. A fost un copil sănătos. Nu a avut la inimă nimic", susţine Lucian Florea, tatăl lui Mario.

Poliţia a deschis o anchetă şi urmează să stabilească în ce circumstanţe s-a produs totul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Evenimente » Minune înainte de Crăciun. Băieţelul de 10 ani care a stat minute în şir sub apă, la Aquapark Oradea, şi-a revenit din comă