Antena Meniu Search
x

Video Momentul în care o fată de 14 ani e lovită de un coleg de clasă, încurajat de elevi cu hohote de râs. Bătaie într-un liceu din Maramureş

Anchetă în Maramureș după ce o fată de 14 ani a fost bătută de un coleg de clasă. Polițiștii maramureșeni s-au autosesizat din oficiu după ce o elevă din clasa a IX-a de la un liceu din județ a fost agresată de un coleg.

de Redactia Observator

la 13.11.2023, 15:36

Polițiștii din Vișeu de Sus s-au sesizat din oficiu și fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Elevă de 14 ani, bătută de coleg

„Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit că, la data de 9 noiembrie a.c., o elevă de clasa a IX-a ar fi fost agresată de către un coleg de clasă, de 14 ani, în incinta unității de învățământ, în care aceștia frecventează cursurile”, spun, luni, polițiștii maramureșeni.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, fiind continuate cercetările, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispune măsuri legale.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Evenimente » Momentul în care o fată de 14 ani e lovită de un coleg de clasă, încurajat de elevi cu hohote de râs. Bătaie într-un liceu din Maramureş