Video Momentul în care un tânăr fură un triciclu parcat în Dej. L-a abandonat apoi, după ce a dat o tură prin oraş
Pagubă de câteva mii de lei pentru un proprietar din Dej, după ce triciclul său electric a fost furat chiar din faţa casei. Bărbatul a publicat imaginile surprinse de camerele de supraveghere în speranţa că cineva îl va ajuta să-l recupereze.
Autoritățile fac cercetări pentru furt în scop de folosință și, la fel ca și proprietarul, speră să prindă făptașul cât mai repede pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.
Totul s-a întâmplat sâmbătă noapte pe strada Nichita Stănescu din Dej. Proprietarul și-a parcat triciclul electric în fața casei, dar a uitat cheile în contact. Fiind un cartier linistit, nu s-a gândit că cineva ar putea fi tentat de un bun care nu-i aparține.
Dar s-a înșelat. În jurul orei 1 noaptea, individul apare parcă din întuneric și începe să-i dea târcoale triciclului parcat în fața casei. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere, se vede cum adolescentul se bucură atunci când vede cheile în contact, dar timp de câteva secunde stă pe gânduri înainte să urce la ghidon.
În cele din urma a prins curaj și a făcut-o. A urcat în triciclu, a pornit și s-a făcut nevăzut. Proprietarul a sesizat lipsa acestui abia dimineața, când a început să-l caute, dar a anunțat și polițiștii.
A găsit vehiculul abandonat la aproximativ un kilometru distanță, din fericire pentru el neavariat și în stare bună. Dacă făptașul va fi prins, riscă între 4 luni și 2 ani de închisoare, sau doar o amendă.
Reporter Observator. Acoperă cu precădere evenimentele din judeţul Cluj şi din judeţele limitrofe. ➜
