Mormânt vechi de 5.000 de ani, descoperit pe șantierul pasajului de la Băicoi
Arheologii au descoperit la Băicoi, pe șantierul viitorului pasaj suprateran peste DN 1, un mormânt vechi de aproximativ 5.000 de ani, datat în perioada timpurie a Epocii Bronzului. Scheletul aparține unui bărbat masiv, posibil membru al elitei unei comunități preistorice din zona de la nord de Ploiești. Descoperirea a fost făcută în timpul lucrărilor de descărcare arheologică, înaintea construirii pasajului rutier finanțat prin Programul „Anghel Saligny”.
"Construcția pasajului rutier suprateran peste DN 1 a fost demarată. Lucrarea a început prin descărcarea arheologică a tumulului existent în zona de construire a obiectivului, realizată de specialiștii Muzeului de Arheologie Ploiești", a anunțat, miercuri, primarul orașului Băicoi, Marius Constantin, pe pagina sa de Facebook.
Scheletul unui bărbat din elita preistorică, găsit într-un tumul
Cercetătorul științific dr. Alin Frînculeasa din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova a declarat că sunt doi tumuli de săpat în zonă, unul fiind mare, având în jur de patru metri înălțime, iar altul mai puțin de un metru înălțime.
"În tumulul acesta pe care îl săpăm la Băicoi, în primul, pentru că avem doi de săpat, sunt morminte din Epoca Bronzului. (...) Este deosebit acest tumul pentru că este mare. Sunt doi tumuli mari în tot spațiul acesta de la nord de Ploiești și acesta este unul dintre ei. Aceasta înseamnă că sunt niște persoane care fac parte din elita acestui grup, a acestei comunități umane care locuiește la nord de Ploiești, între Ploiești și Bănești", a explicat sursa citată, pentru Agerpres.
În prima etapă a exploatării tumulului a fost găsit un mormânt din perioada timpurie a Epocii Bronzului, vechi de circa 5.000 de ani. Scheletul uman descoperit aparține unui bărbat masiv, care avea și o podoabă la ureche, a precizat Frînculeasa.
Lucrările de descărcare arheologică a zonei vor dura circa opt săptămâni, a arătat sursa citată. Proiectul 'Construire pasaj suprateran peste DN 1 Băicoi la intersecția între DN 1 cu DJ 215' este finanțat prin Programul ''Anghel Saligny''.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
