Video Tren blocat trei ore în câmp, fără apă şi aer condiţionat. Călătorii, revoltați: "Nu mai pot de căldură"
Dacă ar exista, prin absurd, o competiţie cu cele mai mari întârzieri la trenuri, cu siguranţă compania CFR Călători ar câştiga primul loc! Românii s-au săturat să rămână blocaţi cu orele în câmp, din cauza unor defecţiuni care apar constant. Zeci de pasageri, mulţi dintre ei bolnavi, au aşteptat ieri trei ore remedierea unei probleme la firele de curent. Fără posibilitatea de a mai merge la toaletă, fără apă sau mâncare, oamenii s-au revoltat.
”Nu mai pot! Nu mai pot, nu mai pot! Nu mai pot de căldură, curg apele de pe mine. Ies oleacă la aer. Mi s-a făcut rău”. Trenul a plecat din Bucureşti şi trebuia să ajungă în Galaţi în jurul orei 17. Însă, acest lucru nu s-a mai întâmplat. După doar două ore, garnitura s-a blocat în Gara Săhăteni din judeţul Buzău.
”Pe traseul acesta, tot timpul sunt probleme. Tot timpul. Nu zic la fix. Jumătate de oră, o oră, tot timpul are întârziere”.
”El a avut întârziere din Bucureşti. Prima oară a avut 65 de minute”, spun călătorii.
Staţionarea de mai bine de trei ore s-a transformat într-un coşmar pentru pasageri, mulţi dintre ei cu probleme medicale. Aproximativ 100 de persoane au aşteptat reluarea călătoriei, în caniculă, fără apă, aer condiţionat sau mâncare.
”La toaletă este mizerie. După atâtea ore, toată lumea a folosit-o. Apa nu se poate trage.
”Sunt plecată de la 11 de acasă de la părinţii mei, cu soţul meu cu handicap de gradul 1. Am avut noroc că am avut o sticlă de apă la noi şi ceva dulce. Este foarte cald.
”Fac naveta pe drumul ăsta destul de des şi tot timpul sunt întârzieri mari. E jale cu cursele astea”, spun călătorii.
Abia când au ajuns jurnaliştii în zonă, angajaţii CFR au venit cu un răspuns la indignarea călătorilor.
”Aşteptăm remedierea şi plecăm de aici”, a spus controlorul.
Trenul şi-a reluat drumul cu puţin înainte de ora 19. Cauza staționării a fost o cădere de tensiune la linie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
