Video Incendiu pe o navă în Marea Neagră: 13 marinari dispăruţi, căpitan rănit. Ar fi fost atacată de 4 drone
Incident grav în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit pe o navă aflată în apropierea litoralului românesc, lângă platforma petrolieră Pescăruş. Nava ar fi fost lovită de drone. Trei nave au plecat deja pentru a interveni. Din primele informaţii, 13 marinari sunt daţi dispăruți, iar comandantul este rănit. Este vorba despre o navă operată de o companie turcească şi naviga sub steagul ţării Saint Kitts și Nevis. Incidentul s-ar afla în afara apelor teritoriale ale României.
Conform sursei citate, în jurul orei 11:00, Autoritatea Navală Română, prin Serviciul MRCC Constanţa (Maritime Rescue Coordination Centre), a fost alertată în legătură cu un incident maritim grav, petrecut în afara apelor teritoriale ale României.
MRCC Constanţa a solicitat intervenţia Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) şi mobilizarea navelor de salvare.
"Au fost mobilizate mai multe unităţi de intervenţie, printre care nava 'SAR APOLLO' (plecată din Sulina) şi 'SAR ARTEMIS' (plecată din Dana 72). De asemenea, a fost solicitată şi intervenţia navei 'SAR ARES'", reiese din comunicatul transmis de ANR.
Ce se ştie până acum despre incidentul din Marea Neagră
Potrivit ANR, din primele informații, comandantul navei este rănit, iar 13 membrii ai echipajului sunt dispăruți.
Deocamdată, autorităţile nu au confirmat oficial natura incidentului şi nu există informaţii certe despre eventuale pagube sau victime.
Operaţiunea de intervenţie este în desfăşurare. Către navă ar fi plecat și un elicopter de la IGAV la locul incendiului. Acesta s-ar fi întâmplat în afara apelor teritoriale ale României.
Federația Saint Kitts și Nevis este o țară insulară care se întinde pe două insule din arhipelagul Antilele Mici, între Marea Caraibelor și Oceanul Atlantic. Este cel mai mic stat de pe continentele americane atât din punct de vedere al suprafeței cât și al populației.
Reporter senior la Observator Antena 1. 15 ani de experienţă în jurnalism, în toate domeniile ➜
