Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Neinspirat, un violator eliberat din închisoare s-a dus în vizită la victimă, o femeie de 62 de ani din Predeal. S-a ales cu dosar penal

Un tânăr de 26 din judeţul Covasna, recent eliberat din penitenciar, unde a săvârşit o condamnare pentru viol, a fost reţinut de poliţiştii braşoveni, după ce s-a dus acasă la victima sa, o femeie de 62 de ani din Predeal.

de Redactia Observator

la 04.11.2022 , 17:43

bărbat în umbră Neinspirat, un violator eliberat din închisoare s-a dus în vizită la victimă, o femeie de 62 de ani din Predeal. S-a ales cu dosar penal - Shutterstock (imagine ilustrativă)

Conform IPJ Braşov, miercuri, în jurul orei 23,00, femeia a sesizat la 112 că un bărbat se află în curtea locuinţei sale şi că îi este teamă ca acesta să nu pătrundă în casă, transmite Agerpres.

"La adresa indicată a fost direcţionată o patrulă de poliţie, care a depistat persoana în cauză, după ce aceasta fugise într-o zonă împădurită din apropiere, identificată ulterior drept un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din judeţul Covasna. În continuarea cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul în cauză a fost eliberat din închisoare, întrucât, în anul 2017, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de "viol" şi "lovirea sau alte violenţe" şi "violare de domiciliu", persoana vătămată fiind chiar femeia care a apelat acum serviciul de urgenţă 112", a precizat, vineri, sursa citată.

Tânărul a fost reţinut şi i s-a întocmit dosar penal pentru violare de domiciliu. Ulterior, o instanţă de judecată a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. 

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Neinspirat, un violator eliberat din închisoare s-a dus în vizită la victimă, o femeie de 62 de ani din Predeal. S-a ales cu dosar penal