Antena Meniu Search
x

Video Nicuşor Dan promite că va face în 2 ani ce nu s-a realizat în Bucureşti în ultimele trei decenii. Valoarea investiţiei e de 500 de milioane de euro

Primarul Bucureştiului promite în doi ani ce nu s-a întâmplat în România de trei decenii încoace. 50 de kilometri de linii de tramvai modernizate, plus 15 kilometri nou-construiţi. Anunţul vine la o zi după ce încă un tramvai a deraiat în Capitală pe şinele făcute praf. Incidentele au loc cam o dată pe lună şi au devenit atât de obişnuite, încât STB nu se mai oboseşte să ceară scuze.

de Redactia Observator

la 28.09.2022, 19:53

Vezi și

Vatmanii care conduc tramvaie pe traseele cu şine desprinse sau ieşite din asfalt au început să aibă probleme la coloana vertebrală din cauza zdruncinăturilor. Iar călătorii, să evite liniile 16, 36, 40 şi 55, care au porţiuni kilometrice în care pot deraia. Ca să îmbunătăţească aceste condiţii de călătorie, Nicuşor Dan promite că repară şinele de pe 16 trasee de tramvai. Multe ar fi trebuit modernizate, însă, înainte să ajungă în Bucureşti tramvaiele moderne.

Valoarea estimată a lucrărilor: 500 de milioane de euro

"Peste doi ani Bucureştiul nu va mai avea linie de tramvai nemodernizată. Valoarea investiţiei este de 500 de milioane de euro", a declarat Nicuşor Dan, primarul Capitalei. Lucrările ar trebui să înceapă vara viitoare şi să dureze 12 luni. Bucureştenilor le vine să râdă. Un an şi două luni au durat lucrările de modernizare pentru 1 kilometru de linie de tramvai aici pe bulevardul Doina Cornea, fostul bulevard Vasile Milea. Deşi modernizarea este gata din primăvara acestui an, recepţia încă nu a fost făcută.

Pe lângă repararea şinelor, primăria vrea să extindă reţeaua liniilor de tramvai cu 15 kilometri. Lucrările au fost împărţite în patru faze. Prima presupune lungirea cu aproape un kilometru în zona Piaţa Unirii. Următoarea va face legătura dintre liniile de tramvai din sud-estul Capitalei și cele din nord-est, cu aproximativ 11 kilometri noi. Lotul 3 înseamnă prelungirea traseului 5 până la mall Băneasa, iar în final vor fi extinse şi traseele 3 şi 45. Toate acestea vor costa 10 milioane de lei, dar planurile sunt cu bătaie lungă şi semne de întrebare.

"Probabil că peste încă 6 luni o să avem studiul de fezabilitate, după care vom ieşi in achizitie pentru proiectare şi execuţie", a declarat Nicuşor Dan, primarul Capitalei. Nu doar şinele aşteaptă modernizări. Tramvaiele din Bucureşti au şi 47 de ani vechime. Capitala are acum 500 de vagoane, din care circulă doar 400 - restul sunt stricate. Ca să avem doar tramvaie noi, primăria are nevoie de un miliard de euro.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Nicuşor Dan promite că va face în 2 ani ce nu s-a realizat în Bucureşti în ultimele trei decenii. Valoarea investiţiei e de 500 de milioane de euro