Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Noaptea Muzeelor 2025. Pentru a nu încurca alegerile, multe muzee și-au primit vizitatorii ziua

E noaptea muzeelor, dar se ţine mai mult ziua şi seara. Din cauza alegerilor, evenimentul se defăşoară până cel târziu la miezul nopţii. Intrarea e gratuită în cele mai multe locuri, iar vizitatorii sunt asteptați cu expoziții, concerte şi ateliere.

de Ana Grigore

la 17.05.2025 , 19:24

Pentru a nu încurca alegerile prezidențiale, multe muzee și-au primit vizitatorii ziua, şi nu noaptea. Muzeul Național de Artă si a deschis porțile încă de dimineaţă. "Asta este ceea ce ne îmbogăţeşte, ne ajută să evadăm din sine, aduce un plus valoare. La început a fost forţat dar acum am simţit şi din partea lor că îşi doresc şi este iniţiativa şi a lor de multe ori sa găsim nişte galerii pe care să le vizionăm împreună şi e un timp extraordinar pe care noi il petrecem în familie".

Muzeul de Artă rămâne deschis până la ora 22. Cei care ajung la Muzeul Naţional de Artă vor putea vizita cele cinci galerii permanente şi spatiile istorice. Dacă în anii trecuţi intrarea era gratuită în Noaptea Muzeelor, anul acesta vizitatorii trebuie să plătească o taxă simbolică de 12 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii.

Decizia a venit pe fondul lipsei de fonduri, organizatorii spun că nu au primit sprijin financiar suficient. Oamenii de cultură cred că problema ar putea fi rezolvată dacă mulţi nu ar merge la muzeu doar o dată pe an. "Muzeul are în fiecare miercuri intrare liberă astfel încât o seară a muzeelor poate fi o zi a muzeelor oricând. Din păcate, arta, la ora actuală în România, cred că este subevaluată".

Articolul continuă după reclamă

Tot până diseară, dar gratuit se poate vizita şi Muzeul Geologic. Aici, vizitatorii pot descoperi o expoziție despre patrimoniul cultural al Dobrogei. "Am decis, pentru fluidizarea traficului muzeal, să deschidem porţile începând cu orele 10 până la orele 21. Astfel avem cumva o zi şi o noapte dedicată educaţiei, culturii şi ştiinţei", a explicat Ramona Bălășcuță, direcoturl Muzeului Geologic Național,

Noaptea Muzeelor se celebrează și în ţară

Forfotă mare a fost și Muzeul Antipa, care a funcționat pe bază de bilet până la ora 15, după care accesul este liber. "Puteți vizita expoziția permanentă și expozițiile noastre temporare. Totodată, o să avem și muzică bună, vom avea două coruri. Când se lasă seara, se vor face colectări de insecte și se vor intercepta lilieci. Am încercat să nu intrăm în ziua de 18 mai", spune Mariana Bliderişanu, muzeograf.

Noaptea Muzeelor se celebrează și în restul ţării. La Muzeul Astra din Sibiu, cel mai mare muzeu în aer liber din România, vizitatorii pot descoperi meșteșuguri tradiţionale precum olăritul sau tâmplăria. În Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii își deschide porțile, iar în Arad, publicul este așteptat la Complexul Muzeal Arad. Cele mai multe muzee vor rămâne deschise până la miezul nopții.

Ediția din acest an era la un pas să fie anulată. În urma cu o luna, muzeografii avertizau că nu au suficient personal și resurse pentru a organiza evenimentul. Au primit într-un final fonduri de la Ministerul Culturii pe ultima sută de metri. De altfel, anul trecut, Noaptea Muzeelor nu a avut loc tocmai din aceste motive. În schimb, acum doi ani, s-au înregistrat mai multe recorduri: peste 300.000 de viziatori au călcat pragul celor 300 de muzee înscrise la eveniment.

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Noaptea Muzeelor 2025. Pentru a nu încurca alegerile, multe muzee și-au primit vizitatorii ziua