Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noi alerte meteo. ANM a emis cod galben de fenomene extreme în 29 de judeţe, până duminică noapte

Cod galben de vânt şi ploi abundente în 29 de judeţe, de astăzi până duminică noapte.

de Redactia Observator

la 31.03.2018 , 09:17

Cod galben de vânt şi ploi abundente în 29 de judeţe, de astăzi până duminică noapte. Vântul va sufla chiar şi cu 75 de kilometri pe oră, iar precipitaţiile vor depăşi 30 de litri pe metru pătrat.

Meteorologii anunţă că 29 de judeţe întră, sâmbătă, la ora 9.00, sub cod galben de vânt puternic şi ploi abundente. Vântul va avea intensificări de până la 75 de kilometri pe oră, mai puternic la munte, şi vor fi averse însoţite de descărcări electrice. Se vor înregistra cantităţi de apă de 30-40 de litri/mp, în timp ce duminică, la munte, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar spre seară se va depune un strat nou de zăpadă.

Articolul continuă după reclamă

Codul galben emis de ANM intră în vigoare sâmbătă dimineaţă, de la ora 9.00, şi este valabil până duminică noapte, ora 23.00, în acest interval urmând să fie înregistrate intensificări ale vântului, ploi abundente şi instabilitate atmosferică, precum şi o răcire accentuată duminică.

Pe acelaşi subiect

Alertă meteo pentru sâmbătă, 31 martie

Începând de sâmbătă dimineaţă, în Banat, Crişana, Maramureş, apoi în cea mai mare parte a Transilvaniei, precum şi local în Oltenia pe timpul nopţii, vântul va avea intensificări de 55-60 de km/h, temporar 65-7 de km/h. La munte, în special în Carpaţii Meridionali, vântul va fi mai puternic, atingând la rafale 80-100 de km/h.

Din a doua parte a zilei de sâmbătă, va ploua abundent, urmând să se înregistreze cantităţi de apă de 15-25 de l/mp, iar în vest şi nord vest local 30-40 de l/mp. Vor fi averse însoţite de descărcări electrice şi condiţii de grindină.

Meteorologii spun că sâmbătă vremea va fi caldă pentru această perioadă din an, dar duminică se va răci accentuat, iar temperaturile vor scădea cu 10-12 grade Celsius. La munte, ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, iar spre seară, în special în Carpaţii Orientali, se va depune un strat nou de zăpadă.

Alertă meteo pentru duminică, 1 aprilie

De asemenea, ANM a emis şi o informare meteorologică pentru ziua de duminică, potrivit căreia în Muntenia, Dobrogea şi Moldova vântul va avea intensificări de 45-55 de km/h, temporar 60 de km/h şi vor fi intervale de timp cu averse însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi, pe arii restrâne, 15 litri/mp. Va fi mai rece decât sâmbătă, iar temperaturile vor fi în jurul celor normale pentru prima zi de aprilie, spun meteorologii.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » Evenimente » Noi alerte meteo. ANM a emis cod galben de fenomene extreme în 29 de judeţe, până duminică noapte