Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Nu mai da, nu mai da în el!" Momentul în care un şofer STB a luat la bătaie un biciclist-livrator

Scandal în traficul din Bucureşti în această după-amiază. Un şofer STB a coborât de la volan şi a luat la bătaie un biciclist care lucra ca livrator.

de Ovidiu Cojocaru

la 12.04.2022 , 20:43

Incidentul a avut loc în jurul orei 18:00 pe şoseaua Mihai Bravu. Nervos, şoferul autobuzului de pe linia 335 a coborât şi a început să îl lovească pe bărbatul care mergea pe bicicletă. Momentan nu se ştie exact care a fost motivul pentru care şoferul autobuzului a recurs la acest gest.

Pasagerii care rămăseseră în interiorul mijlocului de transport, pentru că şoferul nu deschisese uşile, au început să filmeze întreaga scenă, în timp ce ţipau la şofer pentru a-l lăsa în pace pe biciclist. Potrivit martorilor, bărbatul i-ar fi rupt şaua biciclistului, dar şi perechea de ochelari pe care o purta.

Biciclistul a depus plângere împotriva şoferului

Vezi și

"Cu privire la imaginile difuzate pe o rețea de socializare și preluate de mass-media, în care se observă, un conflict, în care sunt implicați doi bărbați, un conducător auto și un biciclist, precizăm urmatoarele:

În urmă cu scurt timp, unul dintre bărbați s-a prezentat la Secția 8 Poliție și a formulat plângere.

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a fi dispuse măsuri legale.", au transmis poliţiştii.

Ovidiu Cojocaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » "Nu mai da, nu mai da în el!" Momentul în care un şofer STB a luat la bătaie un biciclist-livrator