Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O companie aeriană din Europa anunță că reduce numărul curselor din această iarnă

Ryanair a anunțat că va reduce programul său de iarnă din cauza întârzierilor în livrarea de avioane Boeing. Cea mai mare companie aeriană din Europa, după numărul de pasageri, a precizat că estimările privind traficul anual nu sunt "deocamdată" afectate, transmite Reuters, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 28.09.2023 , 11:42

O companie aeriană din Europa anunță că reduce numărul curselor din această iarnă O companie aeriană din Europa anunță că reduce numărul curselor din această iarnă - Profimedia

Compania aeriană irlandeză se aştepta să primească 27 de aeronave în ultimele patru luni din 2023 dar, din cauza întârzierilor de producţie la fabrica din Kansas, şi a reparaţiilor şi întârzierilor în livrări de la uzina Boeing din Seattle, estimează acum că va primi doar 14 de avioane. Anulările de zboruri vor avea loc de la finalul lunii octombrie şi vor fi comunicate pe mail tuturor pasagerilor afectaţi, în următoarele zile, a informat Ryanair.

Ryanair reduce numărul curselor aeriene din această iarnă

Compania şi-a reconfirmat recent obiectivul de a transporta 185 de milioane de pasageri în acest an fiscal, faţă de nivelul record de 169 de milioane în anul încheiat la 31 martie 2023. Ryanair a comandat aproximativ 300 de avioane Boeing şi vrea să profite de revenirea traficului aerian după pandemia de COVID-19.

Articolul continuă după reclamă

"În acest stadiu preliminar, nu ne aşteptăm ca întârzierile să afecteze obiectivul nostru anual de a transporta 185 de milioane de pasageri. Dar dacă întârzierile se înrăutăţesc sau se extind în ianuarie -martie 2024, am putea fi nevoiţi să modificăm aceste date şi posibil să le revizuim în scădere", a afirmat directorul general Michael O'Leary.

Joi dimineaţa, acţiunile Ryanair înregistrau un declin de 1,4%. Compania irlandeză va renunţa la trei avioane de la baza sa de la aeroportul Charleroi din Belgia, la două din Dublin şi la cinci din aeroporturile din Italia, inclusiv Bergamo, Napole şi Pisa. De asemenea, va fi redus numărul de aeronave la aeroporturi din Orientul Mijlociu, Marea Britanie, Portugalia şi Germania.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » O companie aeriană din Europa anunță că reduce numărul curselor din această iarnă