Observator » Evenimente » O copilă de opt ani din Drobeta-Turnu Severin, diagnosticată greşit după ce i-au fost confundate analizele. Părinţii se pregăteau să o ducă de urgenţă la Timişoara

Video O copilă de opt ani din Drobeta-Turnu Severin, diagnosticată greşit după ce i-au fost confundate analizele. Părinţii se pregăteau să o ducă de urgenţă la Timişoara

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 25.01.2025, 09:15 | Modificat la 25.01.2025, 09:15

O neglijenţă medicală a pus pe jar o familie din judeţul Mehedinţi, care a ajuns cu fetiţa de opt ani la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin. 

"Dânsa uitând să-mi ceară mie certificatul, s-a folosit de certificatul vostru şi a trecut analizele mele", spune mama. 

Au încurcat analizele

Copilei i s-au recoltat analize pe Secţia de Pediatrie, iar atunci când rezultatelele au fost eliberate, părinţii au fost înştiinţaţi că cea mică are o boală gravă şi că trebuie să ajungă de urgenţă cu ea la un spital mai mare, în Timişoara. 

Articolul continuă după reclamă

Ajunşi acasă pentru a face bagajul, şi-au mai aruncat un ochi pe hârtiile cu analizele şi au aflat cu stupoare că fişa medicală pe care o primiseră nu aparţinea micuţei lor. Poliţiştii au fost informaţi şi fac cercetări pentru a găsi copilul care este cu adevărat bolnav.