Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O femeie din Dej, la câţiva cm de moarte după ce o maşină a căzut pe trotuar. Autorităţile "au uitat" din 2019 să instaleze balustradele

Pietonii care circulă pe un trotuar din Dej sunt în orice moment în pericol, din cauza lipsei de protecţie faţă de traficul de pe drumul naţional. Balustradele care separau trotuarul de şosea au fost scoase în timpul unor lucrări de reabilitare şi nu au mai fost înlocuite deşi locul respectiv este un punct negru pe harta accidentelor.

de Alex Prunean

la 09.02.2024 , 13:36

În 2019 acest drum, al doilea cel mai periculos din judeţul Cluj, a avut pentru ultima dată balustrade de protecţie. Acest lucru ar fi trebuit să fie provizoriu, până cel târziu în 2021, promiteau autorităţile locale. În lipsa acestor balustrade, zidul de sprijin s-a transformat în trotuar având în vedere că cel real are denivelări.

Cum se apără autorităţile locale

În mod repetat, în ultimii ani, au avut loc mai multe incidente rutiere. Toate maşinile implicate au ajuns pe trotuar, fie pe roţi, fie răsturnate. De fiecare dată, doar norocul a făcut că în acele momente să nu se afle niciun pieton prin preajmă. La ultimul accident, din urmă cu câteva zile, o femeie care trecea pe trotuar în acel moment a fost câţiva centimetri de moarte după ce o maşină s-a răsturnat.

Vezi și

Aproape la fiecare accident ţeava de gaze e ruptă, iar pericolul de explozie e iminent. Asta ca să nu mai vorbim de pagubele create celor care locuiesc în zonă sau celor care îşi avariază maşinile. Reprezentanţii Primăriei recunosc că lucrările au fost decalate fie din cauza pandemiei, fie pentru că la prima licitaţie nu s-a prezentat nimeni. Acum, după ce presa s-a interesat de subiect, au apărut şi muncitorii care încep să instaleze balustradele de protecţie.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » O femeie din Dej, la câţiva cm de moarte după ce o maşină a căzut pe trotuar. Autorităţile "au uitat" din 2019 să instaleze balustradele