O jumătate de veac de la moarte! George Călinescu, personalitate marcantă a culturii române

George Călinescu a fost o personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, critic, istoric literar, scriitor, publicist, membru titular activ al Academiei Române

S-a născut la 19 iunie 1899, în București, ca fiu al Mariei Vișan, fiind înfiat de familia lui Constantin Călinescu din Iași.

A făcut studii de filologie și de paleografie la Facultatea de Litere din București (1919-1923). Încă din primul an al facultății are diverse colaborări la reviste literare — debutează în "Sburătorul" cu versuri și aforisme (1919); este custode la biblioteca facultății și paleograf la Arhivele Statului.

În 1921 călătorește în Italia, cu prilejul editării revistei "Roma", al cărei singur redactor va deveni ulterior. Între 1923-1928, este bursier al statului la Școala Română din Roma, unde, la recomandarea lui Vasile Pârvan și Ramiro Ortiz, studiază documente referitoare la propaganda catolică din Țările Române. Cercetările sale arhivistice se concretizează în două studii în limba italiană (1925, 1930).

Între 1928-1935 se dedică activității didactice, ca profesor de filosofie sau limba italiană la licee din Timișoara și București.

În același timp, colaborează la o serie de reviste culturale sau se ocupă cu editarea unor periodice precum "Sinteză" (1927) și "Capricorn" (1930). Timp de doi ani, între 1933-1935, este redactor principal al revistei "Viața Românească", alături de Mihail Ralea. Odată cu doctoratul în Litere luat la Universitatea din Iași (1936), cu o lucrare pe tema operei eminesciene, începe cariera să universitară: conferențiar la Catedra de estetică și critică literară din Iași, din 1942 devine profesor titular. Tot la Iași, alături de activitatea profesorală, se implică în publicistica literară: editează prima serie a săptămânalului "Jurnalul literar" (1939). Transferat la București ca șef al Catedrei de literatura română modernă, la Facultatea de Litere (1945), continuă activitatea de editor: conduce periodicele "Tribuna poporului" (1944), "Lumea" (1945) și "Națiunea" (1946).

Din 1949 preia conducerea Institutului de Istorie literară și folclor, al cărui director rămâne până la sfârșitul vieții; în 1952 inițiază revista Institutului — "Studii și cercetări de istorie literară și folclor". În ultimii ani ai vieții a publicat săptămânal "Cronica mizantropului" (începută în "Adevărul literar", în 1937, și continuată în "Jurnalul literar" din 1939), rubrică de mini-eseuri de artă și literatură, găzduită de "Contemporanul", și este profesor onorific la Facultatea de Filologie din București. A fost ales, în 1946, deputat în primul parlament de după război, mandatul său va fi reînnoit pentru toate legislaturile următoare până la sfârșitul vieții.

DEBUT EDITORIAL!

Debutul editorial îl reprezintă monografia "Viața lui Mihai Eminescu" (1932), lucrare care atrage atenția, între alții, și a lui Garabet Ibrăileanu, impunându-l ca pe un nume în rândul exegeților eminescologi. Seria monografiilor continuă cu "Opera lui Mihai Eminescu" (în cinci volume, 1934-1936), "Viața lui Ion Creangă" (1938), "Nicolae Filimon" (1959) și "Gr. M. Alexandrescu" (1962). Câteva dintre aceste studii preced opera sa fundamentală, monumentala lucrare "Istoria literaturii române de la origini până în prezent" (1941).

Incursiune impresionantă, prin volum și aport critic, istoria literaturii în viziunea călinesciană devine un roman al literaturii ce se impune prin unitate și prin originalitatea scriiturii. Alături de monografiile anterioare, acest grandios studiu este întregit de considerații de critică, estetică și teorie despre ideologiile literare de-a lungul timpului.

Criticul și istoricul literar George Călinescu se dovedește a fi și un talentat romancier, manifestând predilecție pentru mediul citadin.

Romanele "Cartea nunții" (1933), "Enigma Otiliei" (1938), "Bietul Ioanide" (1953) și "Scrinul negru" (1960) atestă virtuțile unui prozator de excepție, cu vocație de caracterolog, și pun în practică propriile idealuri estetice și idei de critică literară. De altfel, căutările sale estetice, deși manifestate nesistematic, s-au regăsit în volume ca "Principii de estetică" (1939), "Estetica basmului" (1965) sau "Istoria literară ca știință inefabilă și sinteză epică" (1946-1947). Dramaturgia lui Călinescu este ilustrată de piese că "Șun sau Calea neturburată. Mit mongol" (1943) sau de cele reunite în volumul de "Teatru" (1965).

George Călinescu a publicat și volume de versuri ("Poezii", 1937 și "Lauda lucrurilor", 1963); a tradus integral poezia lui Horațiu și versiuni din literatura străină ("Un om sfârșit" de Giovanni Papini, etc.). A fost membru titular activ al Academiei Române, ales la 29 mai 1948. A murit la 12 martie 1965, la București.

SURSA: AGERPRES

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰