Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O maşină mortuară a pierdut un cadavru pe drum, în timp ce-l transporta la morga din Baia Mare: "A picat în mers"

Scene macabre, în această dimineaţă, în localitatea Tăuţii de Sus din judeţul Maramureş. Cadavrul unui bărbat de 74 de ani, care era transportat din Sighetu Marmaţiei la morga din Baia Mare, a ajuns efectiv în mijlocul șoselei după ce a căzut din portbagajul mașinii mortuare, în timpul mersului.

de Redactia Observator

la 17.01.2025 , 13:40

Din primele informații, trupul neînsuflețit care a ajuns în mijlocul drumului aparține unui bătrân în vârstă de 74 de ani, din Sighetu Marmației. Ieri, pompierii l-ar fi găsit fără suflare în casă, iar astăzi cadavrul era transportat pentru necropsie, la morga din Baia Mare.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe drum, însă, portbagajul dubei mortuare s-ar fi deschis accidental, iar sacul cu trupul neînsuflețit a ajuns fix în mijlocul șoselei. "A picat în mers. Nu l-am observat. Dacă îl observam, opream pe loc. Dar nu l-am observat", a declarat vizibil afectat de incident şoferul maşinii mortuare.

Vezi și

Cadavrul ar fi fost târât pe asfalt zeci de metri

Pe acelaşi subiect

Șocați de imaginile care se derulau în fața ochilor, localnicii, dar și ceilalți participantii la trafic au sunat la 112. Potrivit martorilor, sacul negru ar fi fost târât pe asfalt zeci de metri. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției Rutiere din Baia Sprie, şoferul fiind amendat.

"În această dimineaţă, în jurului orei 09.00, Poliția oraşului Baia Sprie a fost sesizată prin apel unic de urgenţă 112 despre faptul că pe D.N. 18, în comuna Tăuţii de Sus, pe drumul public se află un sac negru. Poliţiştii au identificat un bărbat în vârstă de 41 de ani, angajat al unei societăţi comerciale având obiect de activitate pompe funebre. În timp ce acesta conducea un vehicul, pe fondul unor defecţiuni la sistemul de închidere al compartimentului de transport, un sac de transport cadavre ar fi căzut pe partea carosabilă", a transmis IPJ Maramureş

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte şi sub coordonarea procurorului se efectuează cercetări.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ministerul Educației propune rotirea elevilor în bănci. Sunteți de acord?
Observator » Evenimente » O maşină mortuară a pierdut un cadavru pe drum, în timp ce-l transporta la morga din Baia Mare: "A picat în mers"