Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O nouă escrocherie online: Bagaje nerevendicate din aeroport, la vânzare pentru 10 lei

A apărut o nouă escrocherie online - vânzarea bagajelor uitate sau pierdute în Aeroportul Otopeni. Sau a coletelor neridicate de destinatari de la Poştă. Internetul s-a umplut de astfel de anunţuri, care par postate chiar de reprezentanţii aeroportului, iar ofertele par de nerefuzat. Preţurile încep de la 10 lei şi clienţii sunt încurajaţi să plătească cu cardul. 

de Cristina Filip

la 02.11.2023 , 13:01

Escrocheria a fost pusă la cale pe reţelele de socializare. A fost creată o pagină falsă de Facebook, care imită perfect identitatea celei care aparţine de fapt şi de drept Aeroportului Internaţional Henri Coandă. Au fost postate mai multe anunţuri prin care se puneau la vânzare bagaje nerevendicate.

O nouă escrocherie online: Bagaje nerevendicate din aeroport, la vânzare pentru 10 lei

Cine voia să ia un astfel de bagaj, trebuia să facp link pe un click şi să plătească mai puţin de 10 lei cu cardul. În spate ar fi, spun specialiştii, o escrocherie. Practic, cei care au creat acest link de plată vor fura atât datele cardului, cât şi toţi banii din conturi. 

Vezi și

În cursul zilei trecute, Aeroportul Internaţional Henri Coandă a venit şi cu o dezminţire. În niciun caz, bagajele călătorilor nu sunt puse la vânzare în cazul în care acestea sunt pierdute. Fiecare companie aeriană în parte are o firmă care se ocupă de tot ceea ce înseamnă bagaje pierdute.

Sunt stocate în spaţii dedicate în cadrul aeroportului, iar companiile fac tot posibilul să ajungă înapoi la pasagerii care le-au pierdut.  Aşadar, nu daţi curs unor astfel de anunţuri pentru că v-aţi putea trezi şi fără date şi fără banii din conturi. De o astfel de escrocherie a fost vizată inclusiv Poşta Română. 

Cristina Filip Like

Cred că profesia asta m-a ales pe mine înainte să o aleg eu pe ea. Nu întâmplător.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » O nouă escrocherie online: Bagaje nerevendicate din aeroport, la vânzare pentru 10 lei