Foto O tânără de 22 de ani în scaun cu rotile a fost dată dispărută în Giurgiu. Ana Maria a plecat într-un parc şi nu s-a mai întors
O tânără din municipiul Giurgiu, care se află în scaun cu rotile, a fost dată dispărută de către mama sa, după ce a plecat dintr-un parc şi nu a mai revenit la domiciliu.
Potrivit datelor comunicate, duminică, de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu, Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată cu o seară în urmă, prin apel 112, de către o femeie cu privire la faptul că fiica sa, Ţigănilă Ana Maria Valentina, de 22 de ani (persoană aflată în scaun cu rotile), a plecat dintr-un parc din oraş, iar până în prezent nu a mai revenit acasă.
Semnalmente: 1,70 metri, aproximativ 60 de kilograme, păr negru tuns scurt, ochi căprui, faţă ovală, prezintă un tatuaj în zona cefei, posibil un fluture. Tânăra era îmbrăcată cu blugi negri, tricou cu mânecă scurtă de culoare negru, pulover negru, pantofi sport şi o eşarfă de culoare maro.Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat să apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰