Video O trecere "smart", testată în București. Cum funcționează sistemul care detectează pietonii
Bucureştenii învaţă să traverseze smart. Bine, smart ar fi să renunţe la căşti şi să lase puţin telefonul în buzunar, atunci când trec strada. Dar e mult până departe. Special pentru ei a fost creată trecerea de pietoni inteligentă. Fie că sunt sau nu atenţi, ceva tot vor vedea: lumini! Şi e, până la urmă, câştig dublu: şi şoferii vor fi astfel avertizaţi când cineva vrea să traverseze.
Sistemul folosește senzori care detectează pietonii din apropierea zebrei și analizează dacă aceștia intenționează să traverseze. Asta înseamnă că semnalizarea nu pornește de fiecare dată când cineva trece pe lângă trecere. Sistemul e testat de Primăria Capitalei pe Șoseaua Chitilei.
Atunci când sistemul detectează un pieton, se aprind luminile de avertizare tip Flash, dar și iluminatul LED al zebrei de pe carosabil. Practic, șoferul vede imediat că în acel moment există un pieton care traversează.
Trecerea este prevăzută, în plus, cu semnalizare acustică și marcaje tactile, astfel încât să poată fi folosită și de persoanele cu deficiențe de vedere.
România rămâne, însă, la coada clasamentului european când vine vorba de siguranța rutieră. În 2025, 68 de oameni dintr-un milion au murit în accidente rutiere, în timp ce media Uniunii Europene a fost de 43 de decese la un milion de locuitori.
Reporter de noapte la Observator Antena 1. Activează în presă din 2021, fiind atras de o meserie care are în centru necunoscutul, acel "nu știi niciodată ce urmează" care te ține mereu în priză. ➜
