Om al străzii din Satu Mare, reţinut după ce a omorât o altă persoană fără adăpost. A folosit un cuţit şi o cărămidă pentru a comite crima
Un om al străzii a fost reţinut, joi, după ce a ucis, cu lovituri de cuţit şi o cărămidă, o altă persoană fără adăpost, într-o clădire dezafectată din municipiul Carei, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, citat de Agerpres.
"În fapt, s-a reţinut că, în seara de 25.09.2024, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, numitul T.R.R., în vârstă de 36 de ani, persoană fără adăpost, în timp ce se afla în incinta fostei Case a Armatei din municipiul Carei - clădire dezafectată, i-a aplicat numitului M.M. - în vârstă de 65 de ani, persoană fără adăpost, mai multe lovituri de cuţit în spate şi lovituri cu o cărămidă în zona capului", precizează sursa citată.
Suspectul a fost reţinut, urmând să fie prezentat instanţei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰