"Omului i s-a făcut rău". Angajat al companiei de termoficare, mort la semafor, într-o intersecție din Timișoara. A leșinat la volan
Un angajat al companiei de termoficare Colterm din Timișoara și-a găsit sfârșitul, în această dimineață, după ce a leșinat la volan, într-o intersecție. Bărbatului i s-a făcut rău în timp ce oprise la semafor, blocând traficul în zonă.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, şoferii care se aflau în spatele maşinii au constatat că bărbatul era într-o stare de inconștiență și au sunat de urgență la 112.
Mort la semafor, într-o intersecție din Timișoara
La fața locului au sosit rapid echipaje de poliție, pompieri și SMURD. "La data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 09:40, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că unei persoane i s-ar fi făcut rău, în timpul staționării cu autoturismul la semafor, la intersecția străzii Aurel Popovici cu bulevardul Take Ionescu, din municipiul Timișoara. Polițiștii au stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 61 de ani", a transmis IPJ Timiş.
Medicii au început manevrele de salvare chiar în intersecție. Timp de o oră, au încercat să-l readucă la viaţă, însă efortul lor a fost în zadar, fiind declarat decesul.
Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰