Oraşele în care au fost interzise "păcănelele". Legea va fi adoptată marţi
Camera Deputaților adoptă, marți, o lege care prevede că sălile de jocuri de noroc din localitățile care au sub 15.000 de locuitori vor fi închise. „Industria jocurilor de noroc, industria păcănelelor, va suferi prima mare înfrângere în Parlamentul României”, spune Alfred Simonis, informează Mediafax.
"Industria jocurilor de noroc, industria păcănelelor, va suferi prima mare înfrângere în Parlamentul României. Voi convoca patru comisii în paralel cu ședința de plen a Camerei Deputaților, pentru a dezbate, în regim de urgență, prima lege împotriva industriei păcănelelor, această industrie care distruge familii, distruge familii și care face extrem de de mult rău României.
În ședința de vot final de astăzi vom adopta această lege care va presupune că în peste 90% din localitățile din România nu se va mai putea desfășura acest tip de activitate. Vor dispărea păcănelele, jocurile de noroc. Este o primă lege, o lege care închide toate păcănelele în localitățile sub 15.000 de locuitori, mărește amenzile substanțial și în perioada următoare vom adopta și celelalte legi care sunt depuse în Parlament, indiferent că vorbim de reglementarea și eliminarea din marile orașe", spune Alfred Simonos, președintele interimar al Camerei Deputaților.
Camera Deputaților adoptă, marți, o lege care prevede că sălile de jocuri de noroc din localitățile care au sub 15.000 de locuitori vor fi închise
El afirmă că legea reprezintă un prim test pentru piață.
"Vrem să vedem și cum reacționează industria la prima lege, să vedem cum marii avocați plătiți cu foarte mulți bani, cu care am tot fost amenințați în ultimele luni de zile, să vedem cum reacționează la prima lege și ne vom adapta pentru a doua. Sau că vorbim despre publicitatea în această industrie, care și ea trebuie reglementată și restricționată substanțial. Astăzi vom da prima mare lovitură industriei jocurilor de noroc.
O facem din scurt, de pe azi pe azi, astfel încât să producem o mare surpriză și să facem un mare bine României. Toate amendamentele au fost depuse în această dimineață. Alte modificări putem accepta dacă sunt de bun augur. Este un prim test, o primă lovitură. În funcție de cum va reacționa piața, pentru că intrarea în vigoare este în 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, adică până la finalul lunii aprilie. Vom vedea cum va reacționa industria, pentru că din punctul nostru de vedere, la consecințele trecute în această lege (..) nu au cum să nu o facă. Vedem și ne adaptăm pe parcurs", încheie Simonis.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰