Video Oraşul din România măturat de vijelie. Oamenii s-au baricadat în case, vântul a smuls copaci şi acoperişuri
După vijeliile care au măturat mai multe zone din țară, acum se văd și urmările. Autoritățile lucrează la evaluarea pagubelor, dar și la remedierea unei părți dintre probleme. Cele mai multe situații au fost provocate de copaci smulși din rădăcini sau rupți de vânt.
Vântul a bătut cu putere în timpul furtunii de seara trecută, iar rafalele au ajuns până la 80 de kilometri pe oră. În parcul din fața gării, echipele lucrează încă de dimineață. Aproximativ 15 brazi, aflați de mulți ani în zonă, au fost smulși cu tot cu rădăcini din pământ.
Oamenii spun că au auzit un vuiet puternic și s-au adăpostit în case în momentul în care a început furtuna. Ulterior, a venit și ploaia. Localnicii spun că nu au mai văzut niciodată o furtună atât de puternică, iar acum încearcă să vadă ce mai poate fi reparat.
Mai mulți arbori au căzut și peste câteva autoturisme din oraș. Proprietarii mașinilor spun că nu știu, deocamdată, cum vor acoperi costurile reparațiilor. Vântul a smuls și acoperișurile mai multor blocuri. Oamenii spun că, după ce acoperișurile au fost luate de vânt, apa a pătruns în locuințe. Și în aceste cazuri, localnicii încearcă să vadă ce se mai poate repara.
Aproape 5.000 de oameni au rămas fără curent electric în mai multe localități din județ.
Pagube importante a provocat și grindina în agricultură. Hectare întregi de vii, culturi de toamnă și livezi au fost afectate.
Reporter Corespondent la Observator, Antena 1, în Iași de 8 ani, cu 11 ani experiență în jurnalism generalist, a relatat de la toate evenimentele majore de toate felurile din Moldova. ➜
