Video Ospăţ delicios în postul Paştelui, pregătit în Maramureş: "La 5 stele nu vom găsi niciodată acest gust adevărat!"
Ospăţ de post! Bucătărese pasionate din Maramureş au invitat la un festival delicios localnici şi turişti. Le-au pus în faţă mâncăruri ispititoare şi le-au arătat cum pot să se ospăteze memorabil chiar şi în postul Paştelui, cel mai dur din an.
"Am pus apă, drojdie, sare, un pic de apă minerală şi cam atât". Mătușa Elena a învățat de la bunica ei rețeta plăcintelor tradiționale de post din Țara Lăpușului şi le oferă cu plăcere tuturor. La târg, a prăjit peste 200 de bucăţi dolofane de aluat cu umpluturi savuroase.
Ospăţ în Postul Paştelui
Lângă ea, Mărioara Herman a răsucit sarmale mai mult de 10 ore. "Păsat, orez, ciuperci şi soia am pus şi condimentele care se pun de regulă în sarmare, cimbru, mărar", atată Mărioara Herman, gospodină.
Atraşi de mirosuri ademenitoare, pofiticoşii au făcut coadă în jurul oalei cu peste 1.200 de sarmale de post. "Foarte bune, foarte gustoase. Se zicea guşi la noi mai înainte. Şi mălaiul foarte bun. Deosebit de bune", spune un român. "Gustul mâncării adevărate de acasă nu întrece nimic altceva. Ne putem duce la 5 stele, dar nu vom găsi niciodată acest gust adevărat", crede un altul.
Chiar şi poftele de dulce au fost astâmpărate la târg. Prăjiturile de casă, 65 de lei kilogramul, au fost cele mai căutate. "Clătite de post, avem cu mere şi scorţişoară, cu afine, cu căpşuni. Avem mălai dulce, băscuţă care este desertul tradiţional de Paşti, iar aici în faţă este prezentată reţeta pentru clătitele de post", arată Anca Duba, producător local.
Vizitatorii au luat bunătăţile şi la pachet, pentru că astăzi este Duminica Sfintei Cruci, când creştinii fac masă mare în familie, după ce au fost la biserică.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰