Pacienții internați la un spital din Caraş-Severin au fost evacuați și mutați în altă unitate, după ce o parte a acoperişului clădirii s-a prăbuşit
Pacienţii internaţi la Sanatoriul Marila, judeţul Caraş-Severin au fost mutați la Spitalul din Oraviţa, după ce o parte a acoperişului clădirii s-a prăbuşit. Nu au existat persoane rănite. Circa jumătate din cei 60 de bolnavi sunt transferaţi cu ajutorul autospecialelor ISU, restul fiind duşi au mijloace ale Primăriei, potrivit News.ro.
”La solicitarea efectuată prin 112, astăzi, 21.02.2023, de către Primaria Oraviţa şi conducerea Spitalului Orăşenesc Oraviţa, doua echipaje pentru transport victime multiple (ATPVM) au fost alocate pentru a sprijini acţiunea de transfer a pacienţilor internaţi la Sanatoriul Marila. Acţiunea se desfăşoară, în mod preventiv, urmare a prăbuşirii unei părţi din acoperişul spitalului”, a transmis ISU Caraş-Severin.
În unitate sunt internate aproximativ 60 de persoane
Sursa citată a menţionat că, potrivit conducerii spitalului, în unitate sunt internate circa 60 de persoane. Echipajele ISU au fost solicitate pentru a sprijini transferul a 27 de persoane. Celelalte persoane vor fi transferate cu mijloace ale Primăriei. Pacienţii sunt mutaţi la Spitalul Orasenesc Oraviţa. În urma incidentului, nu sunt persoane rănite, au precizat reprezentanţii ISU.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰