Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Paraditu și Amar din clanul Duduianu, săltați de mascați. Închiriau mașini de lux cu acte false, apoi le vindeau la dezmembrări

Mai multe percheziții au avut loc joi dimineață în județul Ilfov, la persoane bănuite că ar fi închiriat mașini, folosind acte false, după care le-ar fi vândut la centre de dezmembrări auto, conform unui comunicat transmis de Poliția Capitalei. Potrivit unor surse, printre suspecți se află și un membru al clanului Duduianu, Nicolae Dumitrașcu zis Amar. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

de Redactia Observator

la 16.03.2023 , 09:09

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Furturi de Autovehicule au pus în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară şi 5 mandate de aducere, în judeţul Ilfov, într-un dosar în care se fac cercetări pentru înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

”În fapt, în perioada noiembrie 2022 – prezent, mai multe persoane ar fi indus în eroare firme de rent-a-car din Capitală şi din judeţele Constanţa şi Cluj, constând în aceea că, în urma încheierii contractelor de închiriere a autovehiculelor, ar fi folosit acte de identitate false, cu scopul de a intra în posesia maşinilor şi a le valorifica fără drept, obţinând astfel un folos patrimonial injust. Din cercetări, s-a stabilit că bănuiţii ar fi identificat pe internet anunţuri de închirieri autoturisme de lux, după care ar fi contactat telefonic reprezentanţii societăţii de închirieri, recomandându-se cu identitate falsă, apoi, ar fi pus la dispoziţie fotocopii ale cărţii de identitate şi ale permisului de conducere pe numele fals”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.

De asemenea, suspecţii ar fi solicitat fotografii cu autoturismele şi efectuarea plăţii în numerar. Imediat ce autoturismele intrau în posesia lor, ar fi fost verificate cu un sistem de detectare pentru aparate GPS şi erau demontate, apoi ar fi fost transportate şi valorificate la centre de dezmembrări auto din judeţele Prahova, Buzău şi Ilfov, au arătat anchetatorii.

Vezi și

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 75.000 de euro.

Pe acelaşi subiect

Amar din clanul Duduianu, arestat preventiv pentru 30 de zile

În baza mandatelor de aducere, persoanele vizate au fost duse la audieri.

Trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, iar două dintre acestea au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Potrivit unor surse, este vorba despre Nicolae Dumitrașcu zis Amar din clanul Duduianu și Alexandru Paraditu.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului Furturi de Autovehicule, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Paraditu și Amar din clanul Duduianu, săltați de mascați. Închiriau mașini de lux cu acte false, apoi le vindeau la dezmembrări