Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Paramedic din Baia Mare, erou pentru victimele unui accident din Cluj: 'Suntem mândri de tine'

Un paramedic din Baia Mare, aflat în timpul liber, a deveni erou pentru victimele unui accident violent produs în Coplean, Cluj.

de Alin Tarnovschi

la 25.01.2020 , 11:53

Un paramedic din Baia Mare, aflat în timpul liber, a deveni erou pentru victimele unui accident violent produs în Coplean, Cluj.

Totul s-a întâmplat, în această dimineaţă, pe DN 1C, în zona localităţii Coplean din Cluj, acolo unde două autoturisme s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului, una dintre acestea a ajuns pe câmp.

Din fericire pentru oamenii răniţi în accident, la câteva secunde după impactul teribil, în zonă a apărut plt. maj. Ionuţ Ahriţculesei, paramedic-pompier în Baia Mare,

Articolul continuă după reclamă

"Ionuț ieșise din tură în această dimineață și se îndrepta spre București, când a observat că pe marginea drumului se aflau două autoturisme avariate într-un accident produs cu puțin timp în urmă.

Pe acelaşi subiect
Accident grav în Coplean, Cluj

Fără să stea pe gânduri, Ionuț a oprit să vadă dacă poate fi de folos eventualelor victime. Colegul nostru a anunțat evenimentul la 112, iar apoi a acordat primul ajutor celor trei victime aflate în autoturismul avariat mai grav, cu ajutorul unor participanți la trafic, până la sosirea salvatorilor de la ISU Cluj", se arată într-o postare pe Facebook a ISU Maramureş.

Plt.maj. Ionuț Ahrițculesei este paramedic-pompier și scafandru-salvator în cadrul Detașamentului de Pompieri "Cpt. Marchiș Adrian" Baia Mare.

Victimele accidentului din Coplean, salvate de pompieri şi medici

"Ionuț este un profesionist desăvârșit, cu o experiență de 14 ani, dar în primul rând un om un suflet mare. Ionuț, suntem mândri de tine!", au mai scris reprezentanţii ISU Maramureş.

Alin Tarnovschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Paramedic din Baia Mare, erou pentru victimele unui accident din Cluj: 'Suntem mândri de tine'