Pasagerii din microbuzul groazei de la Buzău au văzut trenul intrând în ei: "Murim!"
Inconştienţa unui şofer de microbuz a ucis patru oameni şi pe alţi 12 i-a trimis direct în spital. Accidentul feroviar din Buzău s-a produs din cauza neatenţiei celui de la volan, acuză mama unui supravieţuitor. Fiul ei i-a povestit că şoferul nici măcar nu a realizat că se apropie de calea ferată.
Inconştienţa unui şofer de microbuz a ucis patru oameni şi pe alţi 12 i-a trimis direct în spital. Accidentul feroviar din Buzău s-a produs din cauza neatenţiei celui de la volan, acuză mama unui supravieţuitor. Fiul ei i-a povestit că şoferul nici măcar nu a realizat că se apropie de calea ferată. "În microbuzul lui urla muzica, iar el era mai concentrat la telefon", spune femeia. Poliţiştii confirmă că nu s-a respectat nicio regulă de circulaţie.
Asta s-ar fi întâmplat cu câteva clipe înainte ca microbuzul cu 15 pasageri la bord să fie izbit în plin de tren. Şoferul ar fi realizat prea târziu că se apropie de calea ferată.
Patru persoane au murit în tragedia de la Buzău
Într-o clipă, microbuzul în care se aflau a ajuns un morman de fiare.
Autorităţile au activat imediat planul roşu de intervenţie. Dar până la venirea salvatorilor, oamenii care erau în tren au sărit în ajutorul victimelor.
Neatenţia şoferului a condamnat la moarte patru oameni. O femeie în vârstă de 68 de ani din Galaţi şi doi tineri, de 24 şi 36 de ani, din Vrancea, au murit pe loc.
Dimineaţă, o femeie de 24 de ani din Galaţi s-a stins în mâinile medicilor, la spital. Şoferul şi alţi 11 călători sunt grav răniţi.
15 medici au fost aduşi de acasă special pentru acest caz
Pentru salvarea lor, spitalul a activat planul alb de intervenţie, iar 15 medici au venit de acasă.
Cursa infernală a început ieri, la ora 12, în judeţul Bihor. Potrivit foii de parcurs, aici s-ar fi îmbarcat 20 de oameni care abia ajunseseră în ţară, după ce au muncit în Franţa şi Germania.
Ar fi trebuit să petreacă săbătorile pascale cu familiile lor. Patru călători au păcălit moartea, după ce au coborât pe drum, înainte de producerea accidentului.
Şoferul avea 51 de ani şi deţinea atestat pentru transportul de persoane. În trecut, ar fi fost poliţist.
Şoferul microbuzului, fost poliţist, a încălcat toate regulile
Asta nu l-a împiedicat să încalce toate regulile, fără să se gângească o clipă că 20 de oameni şi-au pus vieţile în mâinile sale, pentru a-i duce acasă.
Accidentul e greu de explicat chiar şi pentru anchetatorii care încearcă să afle cum a fost posibil ca un şofer profesionist să nu vadă şi să nu audă trenul.
Toţi supravieţuitorii vor fi audiaţi. Şoferul este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Chiar luna trecută a fost amendat pentru că nu a respectat timpii de odihnă. În România, deseori şoferii îşi încearcă norocul la trecerea de cale ferată.
Doar în ultimul an, au fost aplicate 80 de mii de amenzi pentru cei care nu respectă regulile care pot salva vieţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰