Patriarhia Română face un apel la rugăciune pentru încetarea secetei: "Dumnezeu este cel care ne dă din cer ploi și timpuri roditoare"
Patriarhia Română a adresat un "îndemn părintesc" către toate Eparhiile sale pentru oficierea rugăciunilor care se rostesc la vreme de secetă.
"În contextul actual al secetei care afectează agricultura și alte domenii de activitate, Patriarhia Română adresează un îndemn părintesc către toate Eparhiile sale să oficieze rugăciunile care se rostesc la vreme de secetă, potrivit îndemnului Sfântului Proroc Zaharia: Cereți de la Domnul ploaie la vreme, ploaie timpurie și târzie! Domnul scoate fulgerele și trimite ploaie; El dă omului pâinea și dobitoacelor iarba (Zaharia 10, 1)", a transmis Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
"Aceste rugăciuni speciale se citesc în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie spre rodirea pământului. De asemenea, fiind conștienți de faptul că Dumnezeu este Cel Care ne dă din cer ploi și timpuri roditoare (Fapte 14, 17), facem apel la înmulțirea rugăciunii și ajutorarea celor aflați în nevoi în perioada aceasta de încercare", a precizat reprezentanții Bisericii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰