Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Patriarhia vrea să îi dea interzis la radio lui ÎPS Teodosie. Se plânge că trebuie să dea explicații credincioșilor după fiecare emisiune

Sfidare din spatele uşilor închise. Înalt Preasfinţitul Teodosie nesocoteşte decizia Sinodului BOR şi ţine în continuare moliftele Sfântului Vasile cel Mare, o slujbă controversată, cu biserica încuiată. Arhiepiscopului Tomisului a primit un adevărat pomelnic de mustrări şi interdicţii de la BOR: nu mai are voie să dea declaraţii la radio şi nici să hirotonisească preoţi. 

de Redactia Observator

la 01.11.2024 , 19:57

"Te blestem pe tine începătorul răutăţilor şi al hulei, căpetenia împotrivirii şi ursitorul vicleniei...". Aceasta este rugăciunea care a tulburat apele la vârful bisericii. Sfântul Sionod i-a interzis Arhiepiscopului Tomisului să mai rostească moliftele Sfântului Vasile cel Mare. Dar Înalt Preasfinţitul Teodosie nu a dat ascultare. A ţinut slujba controversată şi azi, dar cu uşile bisericii închise.

Credincioşii sau preoţii care au ajuns mai târziu au descoperit că nu mai pot să intre. După 20 de minute, arhiepiscopul a ieşit să binecuvânteze, apăsat, credincioşii cu agheasmă.

Sfântul Sinod a interzis moliftele Sfântului Vasile din 2011

Vezi și

Rugăciunea în care este blestemat diavolul e considerată prea puternică pentru a fi rostită în public.

Pe acelaşi subiect

"Moliftele Sfântului Vasile se citesc cu o pregătire specială şi din partea preotului, şi din partea credinciosului. Fiecare dintre ei trebuie să fie spovedit, să se împărtăşească şi mai ales să postească câteva zile înainte de a beneficia de aceste molifte", a explicat Gabriel Cazacu, preot.

ÎPS Teodosie nu mai poate oficia în afara Constanţei. Credincioşii au părerile împărţite.

"Nu este nicicum un lider spiritual, din punctul meu de vedere, şi trebuie eliminat, nu doar sancţionat", a spus o enoriașă.

Sinodul îi reproşează lui ÎPS Teodosie şi opiniile exprimate la postul de radio al Arhiepiscopiei

"Arhiepiscopul Tomisului oferă răspunsuri la tot felul de întrebări (...) care sunt preluate apoi de media şi care creează un număr mare de reacţii şi solicitări de clarificări din partea credincioşilor, formulate de obicei de către Patriarhia Română", a transmis Sfântul Sinod. 

În plus, Sinodul BOR îl mai acuză pe Teodosie că a hirotonisit fără drept preoţi din alte eparhii. Printre aceştia s-ar număra inclusiv angajaţi ai SRI.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Patriarhia vrea să îi dea interzis la radio lui ÎPS Teodosie. Se plânge că trebuie să dea explicații credincioșilor după fiecare emisiune