Patru indivizi arestaţi în cazul celor doi ciobani români morţi în Italia. Suspecţii sunt tot ciobani
Victimele au fost găsite fără suflare, marţea trecută, pe un câmp din apropierea localităţii Chivasso. Suspecţii reţinuţi sunt tot ciobani.
Victimele au fost găsite fără suflare, marţea trecută, pe un câmp din apropierea localităţii Chivasso. Suspecţii reţinuţi sunt tot ciobani şi se presupune că i-au omorât în bătaie pe români după un conflict.
Trei fraţi cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani, împreună cu un al patrulea suspect, au fost reţinuţi de autorităţile italiene în legătură cu moartea celor doi ciobani români.
Autorităţile italiene spun că un alt frate al ciobanilor italieni, care nu a fost implicat în crimă, a fost agresat de cei doi români când se afla cu oile la păscut. Ca să se răzbune, italienii i-ar fi omorât în bătaie.
Potrivit anchetatorilor, trupurile celor doi au fost descoperite la o distanță de 500 de metri unul de celălalt. Presa italiană scrie că românii de 28 şi 38 de ani au fost bătuţi crunt, apoi înjunghiaţi de mai multe ori.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰