Antena Meniu Search
x

Pelerinii care au făcut scandal la moaştele Sf. Parascheva ar putea fi amendaţi. Jandarmii i-au filmat

Sute de pelerini au sfidat orice fel de regulă doar ca să atingă racla cu moaştele Sfintei Parascheva. În urma protestelor din faţa Catedralei Mitropolitane din Iaşi, toţi enoriaşii prezenţi au fost lăsaţi, până la urmă, să intre la racla sfântă.

Clara Mihociu
de Clara Mihociu

la 15.10.2020, 14:09

Pelerinii care au făcut scandal la moaştele Sf. Parascheva ar putea fi amendaţi. Jandarmii i-au filmat Vezi și
  • Pelerinii au încălcat restricţiile impuse de autorităţi
  • Mulţi dintre ei au refuzat să poarte mască

Atât autorităţile, cât şi Biserica au cedat în faţa protestelor, asta deşi au anunţat, de acum câteva zile, că doar locuitorii municipiului Iaşi au acces la baldachin. Fără măşti şi fără să ţină cont de vreo regulă sanitară, credincioşii s-au înghesuit spre scenă, chiar sub nasul jandarmilor. Pentru gestul lor, însă, oamenii s-ar putea trezi acum cu amenzi acasă. 

Până în acest moment nu s-a dat nicio amendă pentru cei care, miercuri, au protestat şi au stat la rând pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva, fără a purta însă mască. Cei de la Mitropolie susţin că le-au indicat de mai multe ori să îşi pună mască, însă unii dintre ei au ignorat apelurile.

Autorităţile le-au făcut fotografii şi i-au şi filmat, iar în zilele următoare mulţi dintre aceştia s-ar putea trezi acasă cu sancţiuni sau amenzi, aşa cu s-a întâmplat şi în cazul celor care au protestat seri la rând, tot fără mască.

Joi, în ultima zi de pelerinaj, oameni din toate zonele ţării încearcă să intre la raclă, deoarece nu au înţeles nimic din ce s-a întâmplat miercuri şi dacă restricţia cu buletinul a fost eliminată sau nu. Jandarmii însă au început din nou să aplice restricţiile şi îi verifică din ce localitate sunt.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Pelerinii care au făcut scandal la moaştele Sf. Parascheva ar putea fi amendaţi. Jandarmii i-au filmat