Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pentagonul confirmă: Militari americani au fost EXPUȘI unor ARME CHIMICE în Irak după 2003

Aproximativ 20 de militari americani au fost expuşi unor arme chimice din perioada lui Saddam Hussein, iar unii dintre ei au fost răniţi, a anunţat miercuri Pentagonul

de Redactia Observator

la 16.10.2014 , 08:25

Aproximativ 20 de militari americani au fost expuşi unor arme chimice din perioada lui Saddam Hussein, iar unii dintre ei au fost răniţi, a anunţat miercuri Pentagonul

Publicaţia americană New York Times a dezvăluit în ediţia sa de miercuri că militari americani şi irakieni au fost răniţi de arme chimice în perioada 2004-2011 şi că Pentagonul le-a ordonat să tacă.

"În total, trupele americane au anunţat, în cel mai mare secret, descoperirea a aproximativ 5.000 de ogive, obuze şi bombe aeriene ce conţineau arme chimice", se arată în cotidian.

Articolul continuă după reclamă

New York Times afirmă că a găsit 17 militari americani şi şapte agenţi de poliţie irakieni care au fost expuşi unor agenţi neurotoxici şi la gaz muştar.

În aceste condiții, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, a precizat că această cifră se ridică "la aproximativ 20" de militari.

Aceste arme chimice au fost fabricate pentru a fi folosite în războiul împotriva Iranului (1980-1988).

Congresul american a primit "informaţii parţiale", dă asigurări cotidianul, iar militarii implicaţi în aceste descoperiri au primi ordin "să tacă sau să dea informaţii eronate în legătură cu ceea ce au găsit".

Pentagonul nu a confirmat această ultimă informaţie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Reuşiţi să identificaţi postările online făcute cu Inteligenţa Artificială?
Observator » Evenimente » Pentagonul confirmă: Militari americani au fost EXPUȘI unor ARME CHIMICE în Irak după 2003