Video Pericol de avalanşă în Munţii Bucegi. Salvamontiştii îi roagă pe turişti să fie precauţi
Risc crescut de avalanşe în Munţii Bucegi. Ninsoarea căzută în ultimile zile la munte a adăugat un strat consistent de zăpadă care în unele locuri poate să măsoare şi peste 50 cm peste cel vechi, care avea deja o structură de suprafaţă îngheţată.
- ANM a emis o atenţionare cod galben de ninsori şi viscol la munte
- La altitudini mari există risc ridicat de avalanşă
Dacă aveați plănuită o vacanţă la munte în acest weekend, în zona Munţilor Bucegi, ar fi bine să o amânați. Meteorologii au anunțat că aici riscul de avalanșă este foarte mare atât la altitudinea de peste 1.800 de metri, cât şi sub aceasta. Stratul nou s-a depus peste zăpada veche, stabilizată, dar acoperită cu cruste de gheață și peste care se poate aluneca cu ușurință.
Claudiu Loghin - reporter Observator: Potrivit meteorologilor, riscul de avalanşă în Masivul Bucegi este de 3 din 5. Specialiştii spun că îndeosebi pe versanţii sudici, la mare altitudine, stratul nou de zăpadă are o grosime între 15 şi chair 50 de cm. Este un strat nou, de consistenţă redusă, pus peste stratul vechi care deja a fost îngheţat. Din acest motiv, cantităţi foarte mari de zăpadă se pot pune în mişcare în orice moment. De asemenea, la peste 1800 de metri altitudine sunt foarmate aşa-numitele plăci de vânt, cornişe care se pot rupe în condiţiile unei creşteri ale temperaturii atmosferice sau pur şi simplu la încărcare mecanică. Şi acestea pot declanşa avalanşe destul de periculoase.
Salvamont Bucegi îi sfătuieşte pe turişti să se abţină până la omogenizarea zăpezii
Claudiu Loghin - reporter Observator: Membrii Salvamont din Buşteni au lansat un avertisment public aşa cum nu au făcut-o în ultimele luni legat de pericolul de avalanşe şi îi sfătuiesc pe amatorii de excursii în zona înaltă a Masivului Bucegi să îşi amâne planurile pentru perioada următoare.
Şi în masivul Făgăraş este risc însemnat de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine, fiind vizată zona turistică Bâlea Lac, unde stratul de zăpadă măsoară 2,08 metri.
- material realizat cu informații obținute de reporterul Observator Claudiu Loghin. -
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰