Video Peste cinci kilograme de aur, ascunse la motorul unei mașini conduse de un turc. Ce au găsit polițiștii atunci când au controlat pachetele
Cinci kilograme de auro au fost confiscate de polițiștii de frontieră din Giurgiu, după un control făcut în mașina unui cetățean turc. Bărbatul a ascuns toată marfa în compartimentul motor al autoturismului, pe care-l conducea și cu care voia să intre în România.
Un cetățean turc, în vârstă de 50 de ani, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, după ce s-a prezentat pe sensul de intrare la PTF Giurgiu - Rutier, miercuri, în jurul orei 03.30 dimineața. În urma controlului efectuat, polițiștii giurgiuveni au descoperit mai multe pachete cu bijuterii din aur, ascunse la compartimentul motor al autoturismului. Este vorba despre cinci kilograme de aur. Polițiștii de frontieră au deschis pachetele cu bijuterii de aur și au găsit zeci de inele, brățări, lanțuri din aur galben și alb. Valoarea acestora se ridică la 1.254.000 lei.
"Peste cinci kilograme de bijuterii susceptibile a fi din aur, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni. Polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autoturism, ascunse în compartimentul motor, mai multe pachete ce conținea bijuterii din metal de culoare galben și alb, pe care șoferul intenționa să le introducă în țară fără să deţină documente legale.
În data de 11.01.2023, în jurul orei 03.30, la PTF Giurgiu - Rutier, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, un cetățean turc, în vârstă de 50 de ani, care conducea un autoturism marca Skoda, înmatriculat în Turcia. La control, colegii noştri au descoperit, disimulate în compartimentul motor al autoturismului, mai multe pachete cu bijuterii ce păreau a fi din aur galben și alb, în cantitate totala de 5,016 kilograme, estimate la o valoare de 1.254.000 lei.
Persoana în cauză nu deţinea documente de provenienţă pentru bunurile sus-menţionate, acestea fiind reținute de către poliţiştii de frontieră, în vederea expertizării și continuării cercetărilor.
În prezent, față de cetățeanul turc, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun", au transmis autoritățile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰