Poliţiştii au vânat vitezomanii pe centura Capitalei: 26 de şoferi au rămas fără permis
Acţiune de amploare a Poliţiei Rutiere, ieri, pe Centura Capitalei. Agenţii au vânat vitezomanii şi nu s-au zgârcit cu sancţiunile. Au dat peste 300 de amenzi. Nu au scăpat nici şoferii care s-au urcat la volan băuţi sau drogaţi. Acţiunea i-a vizat şi pe biciclişti şi pietoni.
26 de şoferi au rămas fără permis de conducere, ieri, în urma unei razii de amploare pe centura Capitalei. Viteza peste limita legală a fost principalul motiv pentru care şoferii au fost traşi pe dreapta. Unii însă au fost prinşi băuţi sau drogaţi.
Agent poliţie: Aţi fost filmat şi înregistrat de către aparatul radar circulând cu viteza de 102 km/h în afara localităţii, unde limita de viteză este de 90 de km/h.
Peste 100 de şoferi au fost prinşi conducând cu o viteză mai mare decât cea permisă. Grăbiţi să scape de temperaturile ridicate şi să ajungă cât mai repede acasă, au apăsat prea tare pedala de acceleraţie. O parte dintre ei au scăpat numai cu o amendă.
Agent poliţie: Vă recomand să nu vă mai grăbiţi, respectaţi limita de viteză legală. De asemenea, la drum lung vă recomand să faceţi pauză dacă sunteţi obosit, mai opriţi, mai beţi o cafea.
În paralel, un şofer s-a ales cu dosar penal, după ce, în urma unui control de rutină cu aparatul drugtest, rezultatul a fost pozitiv la consumul de droguri. S-au aplicat, în total, 315 sancţiuni contravenţionale. Nici pietonii dar nici bicicliştii nu au scăpat de controalele poliţiştilor. Au fost amendaţi 8 biciclişti şi 9 pietoni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰