Poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei au descoperit o armă şi muniţie în geanta unei ucrainence care voia să intre în ţară. Cum s-a apărat femeia
Poliţiştii din cadrul punctului de trecere a frontierei din Sighetu Marmaţiei au descoperit un pistol şi muniţie în geantă unei femei din Ucraina care încerca să intre în România. Ucraineanca este acum cercetată pentru contrabandă.
![Poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei au descoperit o armă şi muniţie în geanta unei ucrainence care voia să intre în ţară. Cum s-a apărat femeia Poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei au descoperit o armă şi muniţie în geanta unei ucrainence care voia să intre în ţară. Cum s-a apărat femeia](https://img.observatornews.ro/0/2022/6/26/476657/pistol-130c387a.webp?w=430&f=2&v=2)
Arma era una neletală. Evident, atât pistolul cât şi muniţia aferentă au fost confiscate de poliţişti. "Sâmbătă, 25 iunie a.c., în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în România, un autoturism marca BMW, înmatriculat în Ucraina, în care călătoreau patru persoane. La controlul de frontieră, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali au descoperit, în bagaje, un pistol marca Zoraki (calibru 9 mm), șapte cartușe de calibru 9 mm, fără proiectil și alte trei cartușe de 9 mm cu proiectil de cauciuc", se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.
Luată la întrebări de vameşi, femeia a declarat că arma nu îi aparţine şi nu avea de gând să o folosească pentru că nici nu ştia de existenţa acesteia. Ucraineanca a precizat că pistolul este al fiului ei, care le-ar fi uitat în geantă, iar ea nu a mai verificat bagajul înainte să plece la drum.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰