Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prima ipoteză în cazul contaminării la Spitalul de Copii din Iaşi. Cum ar fi ajuns bacteria Piocianic în apă

Alertă la cel mai mare spital de copii din Moldova, după ce în apa de la terapie intensivă şi oncologie s-a descoperit o bacterie extrem de periculoasă, chiar mortală, Bacilul Piocianic. Mai marii din Ministerul Sănătăţii au creat o celulă de criză şi au luat măsuri de urgenţă: nu se mai fac operaţii sau internări, iar mai multe spitale din Bucureşti sunt pregătite să preia pacienţi. Pompierii au adus apă în butoaie din rezerva de stat. Este vorba despre acelaşi spital unde, în septembrie, au murit şapte copii din cauza unei bacterii.

de Clara Mihociu

la 13.12.2025 , 19:30

Alerta s-a dat seara trecută la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" din Iaşi. În două secţii mari, la terapie intensivă şi oncologie, acolo unde sunt internaţi pacienţi vulnerabili, a fost descoperită o bacterie extrem de periculoasă, Piocianic, în apa de la robinet. Pentru că pericolul este foarte mare, autorităţile au făcut imediat o celulă de criză pentru a gestiona situaţia.

"Pentru copii, pentru organismele slăbite imunitar poate deveni periculoasă [...] Riscurile sunt de infecţie şi deces", a spus directorul DSP Iaşi, Liviu Stafie.

Ministerul Sănătăţii s-a dus la Iaşi seara trecută. Intervenţiile chirurgicale şi internările s-au fost oprite de urgenţă.

Articolul continuă după reclamă

"Două probe cu teste pozitive pentru Pseudomonas. [...] În Bucureşti am inclus într-o celulă de criză două unităţi sanitare: Spitalul Marie Curie şi Grigore Alexandrescu, unde vor fi redirecţionaţi pacienţii cu urgenţe majore pentru tratament de specialitate", a spus ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.

230 de copii, internaţi în spital, dintre care 10 la terapie intensivă

230 de copii sunt internaţi în spital. 10 dintre ei la terapie intensivă. Pacienţii care nu erau în stare gravă au fost externaţi. Printre părinţi s-a instalat panica. Mai ales că, la acelaşi spital în septembrie, şapte copii au murit, după ce s-au infectat în terapie intensivă cu o altă bacterie periculoasă, serratia.

Pentru a evita o altă tragedie, autorităţile au interzis folosirea apei de la robinet. Nu poate fi utilizată nici pentru spălat. Probele au arătat că şi clorul care ar fi trebuit să distrugă bacteria era sub limita minimă admisă în apă.

"Avem această sincopă cu acest indice scăzut la clor. [...] Se va face din nou dezinfecţia întregului sistem de apă potabilă", a spus preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.

Deşi iniţial se lua în calcul evacuarea spitalului, oficialii au decis că pericolul nu este atât de mare pentru pacienţi. La Iaşi, rudele au venit cu sticle de apă la pacienţi. S-a scos apă şi din rezerva de stat.

Pompierii au adus apă din rezerva de stat la spital

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Autorităţile încă nu ştiu exact sursa contaminării, mai ales că operatorul de apă din Iaşi dă asigurări că apa de la robinet este bună de băut.

"Este posibil, ca urmare a acţiunii noastre de dezinsecţie de acum două săptămâni, să fi introdus presiune în instalaţia spitalului, să fi antrenat acele depuneri de bacterii care au ajuns în cele două locuri. Funcţionăm în regim de avarie. Operăm doar cazurile importante, după ce facem operaţia, le transferăm la Bucureşti, conform protocolului", a spus managerul spitalului, Gheorghe Diaconu.

Inspectorii DSP au demarat o anchetă, au prelevat probe şi aşteaptă rezultatele.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cum gestionaţi scumpirile de Crăciun?
Observator » Evenimente » Prima ipoteză în cazul contaminării la Spitalul de Copii din Iaşi. Cum ar fi ajuns bacteria Piocianic în apă