Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prima ipoteză în cazul incidentului din poligonul din Sălaj: Un maior ar fi manevrat greşit grenada, s-a panicat şi nu mai putut să o arunce la distanţă

A apărut o primă ipoteză cu privire la incidentul de miercuri de la Sălaj, atunci când nouă militari au fost răniţi după ce o grenadă a explodat în timpul unui exerciţiu. Potrivit unor surse, totul s-ar fi întâmplat din cauza maiorului care a fost rănit în incident. Se pare că acesta nu ar fi manevrat corespunzător dispozitivul. 

de Alex Prunean

la 20.10.2023 , 14:11

Încă nu sunt foarte clare circumstanţele în care s-a întâmplat totul, dar conform unor surse, se conturează ipoteza unei greşeli umane.

Prima ipoteză în cazul incidentului din poligonul din Sălaj

Mai exact, maiorul care coordona tragerea ar fi vrut să le explice militarilor modul în care se montează o grenadă de război, fără a lua măsuri de siguranţă. Mai mult decât atât, ar fi scos cuiul grenadei iar mai apoi ar fi scapat pârghia care declanşează aprinderea.

Vezi și

S-ar fi panicat şi nu a mai apucat să o arunce la o distanţă sigură faţă de locul în care se aflau cu toţii. Toţi cei nouă militari au fost atunci transportaţi la spital, dar medicii spun că evoluţia medicală e una pozitivă.

Unul dintre ei a fost transferat între timp la spitalul militar din Cluj-Napoca, pentru că a cerut acest lucru, nu că ar fi fost nevoie. Ceilalţi opt mai rămân câteva zile în spital, iar mai apoi, în funcţie de recuperarea fiecăruia, vor fi externaţi.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Prima ipoteză în cazul incidentului din poligonul din Sălaj: Un maior ar fi manevrat greşit grenada, s-a panicat şi nu mai putut să o arunce la distanţă