Primăria Sectorului 1 dă 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului
Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în şedinţa de joi, un proiect de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar de 10 milioane de lei Patriarhiei Române pentru finanţarea unor lucrări la Catedrala Mântuirii Neamului.
Primăria Sectorului 1 va finanţa cu 10 milioane de lei continuarea unor lucrări la Catedrala Mântuirii Neamului. Conform declarațiilor oficiale, proiectul bugetar inițial a fost aprobat de Consiliul Local, care a introdus un amendament prin care a stabilit această alocare specifică.
De asemenea, Patriarhia Română a înaintat o solicitare de sprijin financiar, iar autoritățile locale au confirmat că fondurile necesare sunt deja alocate. Actul normativ a fost adoptat cu 16 voturi "pentru", şapte voturi "împotrivă" şi două abţineri, scrie Agerpres.
"Noi suntem într-o construcţie bugetară iniţiată de fostul primar Clotilde Armand. (...) În proiectul iniţiat de Clotilde Armand pentru capitolul Culte s-au alocat 20 de milioane de lei. Consiliul Local a depus un amendament în care din cele 20 de milioane de lei a rezervat zece milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului. (...)
Avem un buget proiectat pentru anul acesta de 20 de milioane, din care zece milioane erau rezervaţi pentru lucrările Catedralei Mântuirii Neamului, fostul primar a propus Consiliului şi Consiliul a fost de acord să continue parteneriatul cu Patriarhia Română. Avem o solicitare de sprijin din partea acestora. Avem banii alocaţi, aşa că eu am venit în faţa dumneavoastră cu un protocol subsecvent", a explicat primarul Sectorului 1, George Tuţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰